La finele acestei luni expiră termenul de depunere a unor cereri de finanţare atât din fondurile structurale, cât şi prin programele Phare. Oportunităţile de finanţare se referă la subvenţionarea unui număr restrâns de propuneri privind acţiuni de dezvoltare şi testare a cadrului european al calificărilor, dezvoltarea resurselor umane prin investiţii substanţiale în promovarea incluziunii sociale, iar întreprinderile mici şi mijlocii pot beneficia de sprijin pentru a contracta servicii de consultanţă în afaceri.
Cadrul european de calificare
Un număr de aproximativ 10-15 propuneri vor putea primi finanţare pentru organizarea de acţiuni pentru sprijinirea consorţiilor, în vederea dezvoltării şi testării principiilor şi mecanismelor viitorului Cadru European de Calificare (CEC), precum şi pentru a facilita schimbul de experienţă la nivel sectorial şi naţional pentru utilizarea ca punct de referinţă a CEC. Pentru realizarea acestui obiectiv, proiectele trebuie să vizeze întărirea legăturilor dintre Spaţiul European pentru Învăţământ Superior şi CEC. Implementarea proiectelor va fi monitorizată de către Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură (EACEA). Apelul de propuneri este deschis organizaţiilor din statele participante la programele pentru dezvoltarea învăţământului pe termen lung, iar cererile de finanţare pot fi făcute doar de consorţii formate din organizaţii care să provină din cel puţin cinci ţări europene. Partenerii pot fi organizaţii naţionale, regionale şi sectoriale europene, ca de exemplu ministere, autoritătile însărcinate cu calificarea, asociaţii sectoriale, parteneri sociali şi alte părţi interesate care au un rol în sistemul de calificări. Candidaturile trebuie să fie prezentate folosindu-se formularul disponibil pe pagina de internet a EACEA, iar cererile de subvenţie trebuie trimise la EACEA până cel târziu la 31 august 2007, data poştei.
Bugetul alocat cofinanţării prin EACEA a proiectelor se ridică la două miliarde de euro, iar finanţarea acordată din fondurile comunitare nu va depăşi 75% din totalul cheltuielilor eligibile. Suma minimă alocată va fi de 50.000 de euro, iar cea maximă de 200.000 de euro. Solicitanţii vor trebui să demareze activităţile pentru care au primit finanţare cel târziu la jumătatea lunii februarie 2008, iar termenul limită privind durata desfăşurării proiectelor este de doi ani.
Incluziune socială
Tot în sectorul învăţământului se situează şi apelurile pentru propuneri lansat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, care expiră tot la 31 august a.c. Proiectele vor primi finanţare prin intermediul programelor Phare 2005 şi Phare 2006 de Coeziune Economică şi Socială -Măsuri de incluziune socială-. Bugetul alocat se ridică la 14,90 milioane euro, din care 11,17 milioane euro provin din visteria Uniunii Europene. La elaborarea proiectelor, solicitanţii trebuie să ţină cont că acţinile demarate trebuie să faciliteze accesul grupurilor ţintă pe piaţa muncii prin aplicarea de măsuri active de ocupare profesională, precum formarea profesională iniţială, calificare, recalificare, evaluarea competenţelor dobândite în sistem. De multe ori, posturile scoase pe piaţă de angajatori nu sunt ocupate, de aceea este necesară dezvoltarea unor servicii eficiente de intermediere sau de stabilire a unor legături directe între angajatori şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Nevoile actuale ale pieţei forţei de muncă dau consilierului de resurse umane o importanţă deosebită atunci când vine vorba de alegerea sau schimbarea ocupaţiei, precum şi în ceea ce priveşte orientarea profesională.
Discriminarea afectează piaţa muncii
Femeile şi persoanele aparţinând diferitelor etnii de pe teritoriul UE şi, implicit, al României, sau cele cu dizabilităţi fizice nu s-au bucurat de toate libertăţile sau facilităţile conferite de legislaţia în vigoare. Din acest motiv, programul de coeziune socială va cuprinde şi proiecte de combatere a discriminărilor şi inegalităţilor de pe piaţa muncii prin furnizarea de informaţii relevante privind piaţa muncii, activităţi de informare în rândul grupurilor ţintă privind oferta de formare profesională şi măsuri individuale de sprijin. Se vor acorda fonduri şi pentru proiecte şi programe care promovează munca în folosul comunităţii, asigurarea accesului la servicii de consiliere şi orientare profesională, precum şi conştientizarea şi informarea angajatorilor cu privire la combaterea discriminării.
Solicitanţii pot fi furnizori autorizaţi de educaţie şi formare profesională continuă a adulţilor, centre regionale, agenţii pentru formare profesională a adulţilor, agenţii de plasare a forţei de muncă, centre autorizate pentru evaluarea competenţelor dobândite în sistem non-formal sau informal, camere de comerţ şi industrie, institute de cercetare, universităţi, autorităţi locale, companii private, organizaţii patronale, sindicate, organizaţii neguvernamentale, inclusiv asociaţii şi fundaţii ale cultelor religioase, penitenciare.
Proiectele se vor adresa persoanelor de etnie rromă ale căror calificări nu mai sunt solicitate pe piaţa muncii sau fără calificări care au absolvit sau nu învăţământul obligatoriu sau liceal, persoanelor cu dizabilităţi cu sau fără calificare care au absolvit sau nu învăţământul obligatoriu, inclusiv persoanele care suferă de boli mintale şi tinerilor peste 18 ani care au părăsit sau se pregătesc să părăsească sistemul de stat de protecţie a copilului. Proiectele destinate rromilor vor beneficia de 60% din buget. Pentru Phare 2005, limitele de finanţare sunt între 10.000 şi 50.000 de euro, iar pentru Phare 2006 între 15.000 şi 15.000 de euro.
Afaceri româneşti, stimulate cu bani europeni
Patronii întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din România se tem de sporirea concurenţei odată cu aderarea la UE. Pentru îmbunătăţirea performanţelor, IMM vor beneficia de fonduri comunitare pentru contractarea unor servicii de consultanţă în afaceri. Schema de finanţare va urmări crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru dezvoltarea şi creşterea IMM, o atenţie sporită fiind acordată culturii antreprenoriale şi îmbunătăţirea abilităţilor în management.
Solicitanţii pot fi IMM sau organizaţii neguvernamentale care au IMM ca membri. Proiectele individuale vor fi finanţate cu sume între 8.000 şi 20.000 de euro, iar cele în care solicitantul este un ONG cu sume între 20.000 şi 16.000 de euro. Fondurilor Phare vor acoperi 75% din finanţări, cofinanţarea de bugetul de stat fiind de 25%. Finanţarea nerambursabilă nu poate depăşi 50% din valoarea totală a costurilor eligibile ale proiectului. Cererile se vor depune până cel târziu 30 august a.c. la sediile Agenţiilor de Dezvoltare Regională pe raza cărora urmează să fie implementate proiectele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















