Dupa patru zile de proteste, peste jumatate din angajatii de la Tomiris au ramas in afara fabricii. Procesul in care sindicatul este acuzat de catre conducerea fabricii de organizarea grevei din ultima saptamana s-a judecat in regim de urgenta. Instanta a dat castig de cauza administratiei, declarand greva ilegala. Cu toate acestea, luni, la Tomiris, va avea loc o greva de avertisment, care se va desfasura pe parcursul a doua ore, timp in care nu se va lucra.
-Legislatia in vigoare, referitoare la organizarea actiunilor de protest, prevede ca sindicatul este obligat sa anunte conducerea cu 48 de ore inainte de declansarea grevei de avertisment. Dupa cinci zile de la aceasta forma de protest, se poate intra in greva generala pe termen nelimitat si asta se va intampla in mod sigur-, spune Vasile Aradoaiei, liderul sindicatului din cadrul Tomiris.
Angajatii sunt nemultumiti de salariile prea mici primite, de supranormarea muncii si de neacordarea tichetelor de masa. In aceeasi zi in care salariatii Tomiris se vor afla in greva de avertisment, liderii sindicali, conducerea fabricii si reprezentanti ai Prefecturii ar trebui sa se intalneasca, in vederea gasirii unor solutii care sa duca la stingerea conflictului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















