Strainii vor avea posibilitatea sa constituie depozite in lei pe termen scurt, incepand de luni, daca actul normativ va aparea astazi in -Monitorul Oficial-. -Din punct de vedere tehnic, liberalizarea s-a facut printr-o politica de dobanzi in scadere, care a diminuat apetitul celor care voiau sa plaseze fonduri la noi. Asta nu inseamna ca, odata facut anuntul, nu ar putea sa existe investitori care sa actioneze, dar se poate spune ca viitura cea mare a trecut deja-, ne-a declarat profesorul de economie Daniel Daianu, fost ministru de finante.
Dobanzile au scazut vertiginos, in primele trei luni din 2004, mai ales cele pasive – pe care le acorda bancile comerciale la depozite -, ajungand la un nivel de 8%-10% pe an. Urmatoarea etapa de liberalizare a contului de capital privind accesul liber al nerezidentilor la titlurile de stat este prevazuta pentru 1 ianuarie 2006.
Profesorul de economie Daniel Daianu, fost ministru de finante, apreciaza ca actuala etapa de liberalizare a contului de capital – accesul nerezidentilor la depozitele in lei pe termen scurt – a fost pregatita serios de Banca Nationala, in primul rand prin aceasta scadere semnificativa a dobanzilor cu care sunt remunerate depozitele. De asemenea, Romania a negociat un pachet de masuri care intra in functiune in cazul inregistrarii unor dificultati privind intrari sau iesiri masive de fonduri, de tipul unor rezerve obligatorii neremunerate, sau obligativitatii de mentinere a fondurilor in sistemul bancar, inainte de a parasi Romania, o perioada de timp.
Investitorii straini au intrat masiv pe piata din Romania inca din 2004, prin asa-numitele vehicule specializate (Special Purpose Vehicles), estimarile depasind un miliard de euro. Aceste intrari s-au tradus intr-o volatilitate mai mare a pietei valutare. -Am avut zile in care cursul de schimb s-a miscat cu 1.000 de lei, iar cei care nu erau obisnuiti cu miscari de o asemenea amplitudine au resimtit impactul. La nivelul intreprinderilor s-a simtit nevoia de protectie impotriva riscului cursului de schimb, discrepanta intre venituri si costuri variind in functie de valutele cu care se opereaza. La nivel macroeconomic se vorbeste de eforturile si costurile de sterilizare a lichiditatii excesive din piata-, ne-a declarat dl Daianu. Desi principalul stimulent este diferentialul de dobanda, au fost si fonduri care au mizat pe aprecierea monedei locale, obtinand profitul dat de aprecierea leului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















