
Romånia are pregătite „armele“ necesare în fața șocurilor externe, iar „buffer-ul“ (fondul-tampon) creat în timp la nivelul Trezoreriei acoperă plățile pe patru luni, a declarat reprezentantul Romåniei la Fondul Monetar Internațional (FMI), Mihai Tănăsescu, citat de Agerpres.
„În Romånia știm care pot fi efectele secundare și cu ce ne putem confrunta, știm care ar fi efectele care s-ar produce în cazul în care șocurile externe s-ar materializa. Instituțiile sunt pregătite să ia măsuri, Romånia are pregătite armele necesare. Suntem cu arma la picior, cum spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Este plastic, dar acesta este adevărul“, a spus Tănăsescu. El a arătat că Romånia are, în fața turbulențelor internaționale, niște ancore importante, cum sunt acordurile cu FMI și Comisia Europeană. „Aceste fonduri tampon de la Trezorerie sunt importante, au fost create în timp, avem o înțelegere ca ele să reprezinte patru luni de plăți, iar Trezoreria este pe aproape să îndeplinească aceste buffer-uri. Pe de altă parte, BNR monitorizează continuu foarte atent sistemul bancar. Turbulențele pot afecta indirect Romånia pe două canale – canalul creșterii economice, în contextul riscurilor de încetinire a economiilor din alte țări, și pe canalul mișcărilor de capital“, a mai spus Tănăsescu.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















