Home Economic-Financiar Tarom va avea trei curse pe zi pe principalele rute europene

Tarom va avea trei curse pe zi pe principalele rute europene

DISTRIBUIŢI

Compania nationala de transport aerian Tarom a sarbatorit, ieri, 50 de ani de la infiintare, la 18 septembrie 1954, fiind la ora actuala una dintre cele mai mari si mai longevive companii romanesti. Miron Mitrea, ministrul transporturilor a precizat ca procesul de restructurare a companiei Tarom se va concretiza, in perioada urmatoare, prin construirea unui nou atelier de reparatii a aeronavelor si prin cresterea numarului de curse spre Europa.

Directorul general al companiei, Rodica Odobescu, a precizat ca Tarom va reveni la profit in 2005-2006, in acest an compania mizand pe obtinerea unui profit operational si atingerea pragului de un milion de pasageri.

Prezent la aniversarea Tarom, premierul Adrian Nastase a tinut sa precizeze ca societatea are in prezent o activitate profitabila, in conditiile in care, in urma cu patru ani, compania avea mari probleme financiare. -Din perspectivele unui faliment pe care unii se grabeau sa il anunte, am ajuns sa avem o companie perfect compatibila cu ceilalti operatori europeni. Unii spuneau ca pentru o tara ca Romania, este un lux sa pastreze o companie de aviatie civila-, a spus Nastase. Acesta a spus ca, in calitate de utilizator al acestor servicii, a constatat de la o deplasare la alta cresterea calitatii serviciilor. Datorita evolutiilor pozitive la nivel economic si cresterii permanente a fluxului de pasageri, Tarom a devenit o companie eficienta, mai ales dupa restructurare. Seful guvernului a explicat ca desi procesul de restructurare a companiei, care a presupus nu doar reduceri de personal, ci si renuntarea la cursele long courier, a fost -dureros-, creand nemultumiri nu doar in randul personalului, ci si al pasagerilor, a fost unul necesar.

Restructurare cu noi angajari

Potrivit ministrului Miron Mitrea, perioada de restructurare in care se afla Tarom nu mai presupune renuntarea la personal sau reducerea numarului curselor efectuate, ci, mai degraba, infiintarea unor locuri de munca si crestarea numarului de curse. -Acum ne aflam intr-o perioda de restructurare care inseamna deschidere. La ora actuala, trebuie sa dublam capacitatea de reparatie pentru ca avem comenzi si personal pregatit. Am terminat etapa in care am taiat curse si am taiat activitati-, a spus ministrul transporturilor. El nu a putut estima volumul de personal din urmatoarele luni, precizand ca acesta va fi stabilit in functie de cerintele pietei. In prezent, la atelierul de reparatii aeronave al Tarom lucreaza circa 900 de persoane. Optiunea ministrului este sustinuta si de conducerea companiei pentru ca hangarele de reparatii constituie o sursa sigura de venit pentru companie. Directorul general al companiei a mentionat: -Sunt foarte multe avioane de la terti. Avem atatea comenzi ca nu mai dispunem de suficient spatiu pentru a le prelua pe toate-, a spus Rodica Odobescu, adaugand ca -Tarom castiga anual pana la cinci milioane de dolari din utilizarea hangarelor de reparatii de catre alte companii-. Potrivit acesteia, compania a investit in ultimii trei ani circa 30 milioane de dolari, din care aproximativ 60-70% au fost alocate pentru dezvoltarea acestor zone cu hangare.

Cursele aeriene devin profitabile

Conform directorului general al companiei, Tarom si-a stabilit printre obiectivele pentru acest an realizarea unei cifre de afaceri de 245 milioane de dolari. -Conform estimarilor, 2004 va fi primul an cand Tarom nu va avea rezultat negativ din operare. Rezultatul financiar total va fi pozitiv incepand din 2005-2006-, a declarat Odobescu, care a adaugat ca, la ora actuala, compania are o pozitie financiara solida. In ceea ce priveste programul curselor, directorul companiei a precizat ca este un program de dezvoltare intensiva, orientat nu catre curse noi, ci catre mai multe curse pe aceeasi destinatie, zilnic. In prezent, catre Paris si Viena sunt operate doua curse pe zi, Roma si Bruxelles fiind urmatoarele destinatii vizate pentru marirea numarului de zboruri. -In doi-trei ani vom ajunge la trei curse pe zi pe principalele destinatii europene-, a afirmat directorul general al Tarom.

Peste 30 milioane de pasageri

Compania opereaza curse regulate de pasageri si marfa catre 27 de destinatii externe, din 23 de tari, si noua destinatii interne, la care se vor adauga in aceasta iarna orasele Arad si Sibiu. Tinand cont si de contractele cu companiile aeriene partenere, Tarom poate vinde pana la 300 de destinatii pe curse, a explicat Rodica Odobescu. De la infiintarea sa, Tarom a transportat la bordul aeronavelor sale peste 30 milioane de pasageri. Directorul general a precizat ca, in prezent, Tarom opereaza noua aeronave Boeing, din care cinci moderne – B 737-300, si sapte aeronave ATR-42 seria 500, avand una dintre cele mai tinere flote din Europa, cu o varsta medie de cinci ani. De asemenea, conform investitilor in modernizarea flotei, la sfarsitul anului 2006, respectiv 2007, vor fi aduse cate doua aeronave Airbus 318.


Dubla aniversare

O data cu festivitatile consacrate implinirii a 50 de ani de la infiintarea companiei Tarom, Aeroportul International Otopeni a primit numele -Henri Coanda-. Cu acelasi prilej, premierul Adrian Nastase a dezvelit soclul pe care, in anul 2006, va fi amplasat bustul lui Henri Coanda, la 100 de ani de la nasterea acestuia. Acesta a fost si momentul oficial al lansarii concursului de proiecte pentru realizarea bustului lui Henri Coanda.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.