Home Economic-Financiar Termenele contractelor finantate prin Programul SAPARD nu vor mai fi prelungite

Termenele contractelor finantate prin Programul SAPARD nu vor mai fi prelungite

DISTRIBUIŢI

Dintre cele 2.224 de proiecte contractate de catre Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – fosta SAPARD, la aceasta data, in cazul a 1.621, partea contractanta este reprezentata de firme cu capital privat si doar 603 fac obiectul investitiilor si modernizarii infrastructurii, cazuri in care parteneri sunt administratiile locale. De asemenea, in acest an s-a constatat pentru prima data, din anul 2003 – cand a demarat Programul SAPARD, ca valoarea proiectelor accesate de catre firmele private a depasit-o pe cea a contractelor pentru infrastructura, aspect considerat deosebit de pozitiv de catre Samoila Szabo (foto), director general SAPARD. In prezent, valoarea tuturor proiectelor finantate de Programul SAPARD este de 750 milioane de euro.


Potrivit prognozei facute de catre Samoila Szabo, pana la sfarsitul acestui an Agentia va putea contracta integral fondurile SAPARD puse la dispozitia Romaniei, circa 1,4 miliarde de euro, la baza acestei estimari aflandu-se ritmul sustinut din ultimul timp de depunere a proiectelor. Astfel, in luna martie au fost depuse proiecte in valoare de 50 milioane de euro, dar in luna aprilie valoarea acestora se apropie de 60 milioane de euro, dintre care 40 milioane reprezinta valoarea celor depuse de catre companiile private.

Bilant mai modest in cazul derularii platilor

Directorul general al Agentiei a apreciat ca se sta mult mai modest cu efectuarea platilor catre beneficiari, in special din cauza ca multi dintre acestia cer prelungiri, pana in prezent totalul platilor facute fiind de doar 500 milioane de euro. Exista cazuri in care proiectele sunt realizate in proportie de 95%, dar pentru restul, de doar 5%, s-au cerut prelungiri de 6 luni, aspect considerat anormal, motiv pentru care Agentia avertizeaza beneficiarii ca va mai fi de acord cu astfel de situatii doar in cazuri exceptionale. In cazul proiectelor nefinalizate in termen, contractele vor fi reziliate, iar agentia va recupera integral toate platile facute. Spre exemplu, in cazul uneia dintre cele mai solicitate masuri, Investitii in exploatatii agricole, in cazul celor 827 proiecte, in valoare de 80 milioane de euro, au putut fi facute plati de doar 40 milioane de euro. Si mai modest se sta in cazul Masurii 3.4 – Investitii in turism rural, ateliere mestesugaresti, acvacultura si alte activitati de diversificare economica, unde in cazul celor 526 proiecte, in valoare de 29 milioane de euro, platile abia au depasit suma de 8 milioane de euro. In cazul Masurii 1.1 – Industria agroalimentara, din suma de 160 milioane de euro pentru 248 proiecte, platile facute sunt de doar 72 milioane de euro. Cel mai bun procentaj al platilor se inregistreaza totusi in cazul Masurii 2.1 – Infrastructura rurala, caz in care platile efectuate sunt de circa 371,5 milioane de euro din cele 463,6 contractate, adica circa 80%.

A inceput sa -miste- si Fermierul

Un sprijin important pentru companiile care doresc sa investeasca in procesarea produselor agricole il reprezinta Programul Fermierul, promovat de actualul ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur, special pentru cofinantarea proiectelor finantate prin SAPARD, suma pusa la bataie din bugetul ministerului, pentru acest an, fiind de circa 7.000 miliarde de lei vechi. Pana la sfarsitul saptamanii trecute, la Agentie au fost depuse 146 de proiecte cofinantate prin acest program, in valoare de 27 milioane de euro, dintre care cele mai multe, 103, sunt pentru investitii in exploatatii agricole si doar 31 pe Masura 1.1, adica Industria agroalimentara. Samoila Szabo a precizat ca numarul proiectelor elaborate pe baza cofinatarii de la Programul Fermierul este mult mai mare, dar inainte de a ajunge la Agentie au de parcurs anumite etape, in special la bancile care-i crediteaza pe fermieri in baza programului ministerului. Pe de alta parte, Agentia a fost recent abilitata de catre Comisia Europeana sa finanteze din fonduri SAPARD si alte domenii, unul dintre cazuri fiind Silvicultura, pentru care sunt disponibili 40 milioane de euro. De asemenea, tot din fonduri SAPARD vor fi finantate 235 de proiecte pentru reabilitarea zonelor calamitate de inundatii anul trecut, valoarea acestora fiind de 139 milioane de euro.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.