La Romexpo, maratonul expozitional continua, in perioada 1-5 iunie, cu doua targuri internationale si o manifestare dedicata copiilor.
Editia a XXII-a a Targului International de Bunuri de Consum TIBCO va reuni 517 expozanti, dintre care 326 de firme sunt romanesti si 191 din strainatate, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Tiberiu Pap, directorul Departamentului de Targuri din cadrul Romexpo. Domnia sa a mentionat ca manifestarea din acest an se bucura de o prezenta internationala foarte puternica, in cadrul TIBCO fiind reprezentate 30 de tari (Brazilia, Bulgaria, Canada, India, Nepal, Polonia, Turcia etc.). TIBCO va fi structurat pe sase sectiuni si va ocupa o suprafata de 30.000 mp.
Catalin Trifu, director Romexpo, a precizat ca noutati pentru anul acesta, la TIBCO, participarea minoritatilor maghiare si sarbe, precum si prezenta catorva firme auto. Concomitent cu TIBCO se vor desfasura si expozitiile -ROMURB- si -Flowers Trade Show-. Acestea se vor adresa, in special, primariilor, utilizatorilor de servicii urbane si mobilier stradal.
CER GLASS, editia a VII-a a expozitiei internationale de produse, tehnologii, masini si echipamente pentru industria ceramica, sticlarie si portelan, va gazdui 81 de firme din Franta, Italia, Romania si Turcia. In cadrul acestei manifestari va fi organizat Salonul Mesterilor Sticlari si Ceramisti, care va cuprinde demonstratii de pictura a icoanelor pe sticla.
Paralel cu aceste doua targuri se va desfasura, dedicat copiilor, si -KIDEX 2005-. Evenimentul va fi impartit in trei zone: comerciala, zona spectacolelor si zona de joaca. Tot aici, cei interesati pot afla detalii despre oferta educationala a unitatilor scolare publice si private si pot participa la seminarii si simpozioane dedicate cresterii copiilor.
Tiberiu Pap a subliniat ca pretul de inchiriere practicat este mai mic decat cele obisnuite la o expozitie specializata, variind intre 20 si 40 euro/mp. Astfel, cu 200 de euro poate fi inchiriat un stand cu o suprafata de noua mp, echipat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















