
Termenul de utilizare a tichetelor valorice din Programul 'Rabla' a fost prelungit cu aproape o lună față de data stabilită inițial, până pe 10 decembrie 2012, în timp ce ultima cerere de decontare se poate depune până cel târziu la data de 13 decembrie, se arată în Ordinul pentru aprobarea de derogări de la dispozițiile programului guvernamental, publicat de Administrația Fondului pentru Mediu /AFM/ și aprobat de ministrului Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb.
Potrivit documentului, neutilizarea voucherelor până cel târziu în data de 10 decembrie a.c., conduce la pierderea dreptului de utilizare a acestora pentru prima de casare.
O altă derogare de la vechile dispoziții se referă la cererile de decontare care pot fi depuse până pe 13 decembrie 2012, iar procedura de decontare efectivă se va face până cel târziu pe 24 decembrie a.c.
În cazul în care achiziționarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta are obligația de a oferi proprietarului înscris, în maximum 90 de zile de la data de 31 decembrie 2012, posibilitatea că cumpere un autovehicul nou, din al cărui preț se va scădea contravaloarea tichetului/tichetelor, se precizează în Ordinul citat.
AFM a alocat pentru Programul Rabla 2012, în două etape, 171 de milioane de lei, sumă care permite scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani.
În prima etapă a programului, care a început în data de 3 aprilie 2012, au fost alocate 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de autovehicule, iar în etapa a II-a, demarată pe 8 august 2012, au fost alocate alte 57 milioane de lei pentru casarea a încă 15.000 de mașini.
Din cele 45.000 de tichete aferente acestui program tipărite de AFM și repartizate colectorilor /REMAT-uri/, 43.350 au fost alocate persoanelor fizice, iar 1.650 persoanelor juridice.
Conform Ghidului de finanțare, repartizarea tichetelor s-a făcut pe județe, în funcție de numărul de locuitori. De asemenea, la nivelul fiecărui județ, tichetele au fost repartizate în mod egal între colectori.
Ultimele 15.000 de tichete, alocate în etapa secundă a Programului Rabla au fost destinate numai persoanelor fizic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















