Una dintre manifestarile traditionale ale Camerelor de Comert si Industrie din fiecare judet este Topul Firmelor, fiecare editie anuala incheindu-se cu Topul National al Firmelor, in organizarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei. In judetul Timis insa, o propunere surprinzatoare venita din partea noii echipe de conducere a Camerei a bulversat organizarea acestei manifestari: la competitie ar urma sa participe numai companiile care sunt membre ale CCIA Timis (mai putin de 6.000, dintr-un total de peste 12.000 de active in acest judet), pentru ca, spun initiatorii, firmele membre platesc cotizatii si, practic, pe banii lor se organizeaza topul.
Reprezentantii Guvernului in teritoriu intra in alerta
Intr-o nota de presa, emisa de Prefectura Judetului Timis, se arata ca -intentia Colegiului de Conducere al Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis (CCIAT) de a organiza editia din acest an a topului exclusiv pentru firmele membre ale Camerei este in dezacord cu intentiile declarate ale acestei institutii de a fi un reprezentant autorizat al intregului mediu de afaceri judetean. In conditiile in care Camera de Comert se straduieste sa asigure servicii specifice (cu sau fara plata) pentru toti agentii economici, o astfel de propunere limiteaza posibilitatea unor firme importante, de anvergura, reprezentative pentru economia judetului, de a fi clasificate, apreciate si recompensate pentru stradaniile si realizarile lor-.
Reprezentantii Prefecturii subliniaza ca -practic, aceasta este o a doua restrictie impusa de CCIAT unor firme puternice, in special mixte, care au aparut si s-au dezvoltat in ultimii ani. Caci, conform Statutului Camerei, dreptul de a fi ales in conducerea institutiei este conditionat de o vechime de minimum trei ani ca membru. Cum acest drept nu poate fi obtinut de o firma noua, ea nu mai are nici un interes de a deveni membru (facilitatea de a participa la TOP fiind una minora fata de alte indatoriri ce i se impun). Pe de alta parte, prin organizarea acestui tip de competitie, limitat doar la membrii Camerei (cateva mii, fata de totalul de peste 20.000 de firme existente in judet), exista probabilitatea ca – la anumite sectiuni – primii clasati sa reprezinte firme mai putin dezvoltate (situate pe pozitii modeste in ierarhia generala a firmelor de profil din judet) sau, intr-o alta varianta, daca se impun criterii mai exigente, sa nu existe castigatori-.
-Ne-am saturat de oficialii care tin discursuri frumoase despre mediul de afaceri-
Principalul motiv pentru care conducerea Camerei de Comert din Timis a anuntat ca la Topul Firmelor nu vor putea participa decat companiile membre este acela ca, astfel, nu se vor mai face -interventii speciale- pentru includerea printre castigatori a unor apropiati ai Puterii. Pe de alta parte, surse din cadrul CCIA Timis ne-au declarat ca -Prefectura a reactionat atat de ferm impotriva propunerii noastre nu din motivele expuse, ci din dorinta ca oficialii sa poata veni la festivitatea de premiere (care va avea loc in toamna – n.r.) si sa ne vorbeasca frumos despre programele Guvernului si sustinerea mediului de afaceri local, dar noi ne-am saturat de astfel de discursuri. Desigur, daca exista firme din afara sistemului Camerei, care doresc sa participe la aceasta competitie traditionala, ele se pot inscrie in CCIAT, apoi sa participe in calitate de membru-, conchid sursele citate.
Daca modelul timisorean va -prinde- si in Camerele de Comert din alte judete, nu e exclus sa avem, in acest an, surpriza ca traditionalul Top National al Firmelor sa fie contestat de catre companiile excluse de pe listele de participanti din cauza ca nu fac parte din sistemul cameral.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















