Unul dintre socurile bugetare care vor fi inregistrate in anul 2007 este reprezentat de suplimentarea resurselor bugetare pentru evitarea unui deficit major la momentul aderarii, a declarat, ieri, in cadrul Forumului Bancar Roman, presedintele Consiliului de Supraveghere a Grupului Banca Comerciala Romana, Daniel Daianu. -Vom beneficia de resurse mari din privatizari, resurse certe, de miliarde de euro, la care se vor adauga miliardele de euro – fondurile pe care le vom primi de la Uniunea Europeana-, a precizat Daianu. Domnia sa considera ca, in aceasta situatie, -trebuie sa ajungem la o formula de gestionare a ineditului-, tinand seama de faptul ca o crestere puternica a bugetului poate avea ca efect pentru economie, dintr-un anumit punct de vedere, o inflatie mai mare chiar decat cea actuala, un deficit la export. Daniel Daianu sustine ca economia trebuie sa -digere- un buget mai mare, iar pentru aceasta este nevoie de proiecte bine definite, care sa absoarba fondurile disponibile. Fostul ministru al finantelor este de parere ca dezvoltarea infrastructurii ar trebui sa devina marele proiect al Romaniei pana in anul 2010. De asemenea, fondurile suplimentare ar trebui directionate si catre reforma sistemului de pensii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















