Home Economic-Financiar TVA pe taxa de drum!

TVA pe taxa de drum!

DISTRIBUIŢI

Intrarea in vigoare a Legii TVA continua sa starneasca reactii negative, cel mai controversat articol fiind legat de includerea in baza de impozitare a Taxei pe Valoarea Adaugata a taxei de drum, care a determinat o scumpire a carburantilor cu 600 de lei/litru. Daca majorarea pretului la benzina si motorina nu mai surprinde pe nimeni, disperarea guvernantilor atunci cand este vorba de introducerea unor noi taxe si impozite, pentru a creste incasarile bugetare, pare ca nu are limite. Explicatia ridicola si insuficient argumentata oferita vineri de Ministerul Finantelor, potrivit carei Legea TVA reprezinta intrarea in normalitate a aplicarii TVA nu face altceva decat sa confirme acest lucru cu atat mai mult cu cat aprecierile analistilor economici difera radical fata de cele ale specialistilor de la Finante. -La inceputul anului 2000, fostul Guvern a decis introducerea in pretul carburantilor a taxei de drum, dar nu si in baza de impozitare a TVA, aceasta practica fiind contrara principiilor economice de aplicare a TVA si Directivei a VI-a a Comunitatii Economice Europene-, se justifica Ministerul Finantelor. In schimb, analistul economic Ilie Serbanescu sustine ca, din punctul de vedere al impozitarii, o astfel de masura nu este permisa nicaieri in lume. -In loc sa fie TVA separata, se pune pe o marime care include accizele si taxa de drum. Nicaieri in lume nu se intampla asa ceva-, declara Ilie Serbanescu.

La inceputul lunii aprilie, ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu, declara ca, din luna mai, pretul titeiului prelucrat in rafinariile din Romania va fi corelat cu cel al titeiului din luna anterioara, inregistrat pe pietele internationale. Oficialii Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom, chiar daca se limiteaza la a anunta ultima majorare a preturilor si motivele care au stat la baza acestei decizii, fac precizarea ca -preturile la producator (rafinarie) raman neschimbate, desi sunt mai mici decat cele de cotatie-. Afirmatia vine sa atraga atentia asupra faptului ca pretul titeiului romanesc nu va putea, cel putin deocamdata, sa tina pasul cu cotatia pe plan international, ceea ce inseamna ca Dan Ioan Popescu s-a grabit atunci cand a facut aceasta afirmatie. De altfel, printre motivele care au determinat scumpirea carburantilor, incepind cu 1 iunie, prezentate de SNP, se numara, pe langa aplicarea TVA la taxa de constituire a fondului special al drumurilor, cresterea cursului leu-euro pentru taxele care se platesc in echivalent euro, nu si alinierea la cotatia internationala.

Atat timp cat pretul carburantilor va fi majorat numai in scopul de a creste incasarile bugetare, iar compania de stat, in speta SNP Petrom, nu are posibilitatea de a opera o crestere reala a preturilor, care sa tina seama si de factorii externi, societatea este obligata sa-si mentina investitiile la un nivel mai scazut. Aceasta inseamna ca banii in plus platiti de populatie la fiecare litru de benzina sau motorina nu sunt folositi pentru dezvoltarea companiei, ci pentru a acoperi imensele gauri de la bugetul de stat, cu atat mai mult cu cat, la ora actuala, un numar mare de agenti economici beneficiaza de stergerea penalitatilor si a datoriilor catre buget. Cel mai probabil, toate aceste elemente vor fi luate in calcul si la procesul de pivatizarea a SNP Petrom, care se afla in stadiul de alegere a consultantului. In aceste conditii, compania trebuie sa apeleze la contractarea unor credite externe.

Fiscalitatea reprezinta peste 70% din pretul carburantilor

Pentru a nu avea batai de cap cu gasirea unor solutii care sa-i determine pe agentii economici sa-si achite darile catre stat, Ministerul Finantelor are o singura metoda de crestere a incasarilor bugetare: taxe si impozite noi sau majorarea celor existente si chiar instituirea unor taxe pe alte taxe.

In Romania, taxele si impozitele aplicate in domeniul petrolier reprezinta peste 70% din pretul carburantilor. Accizele pentru benzinele cu plumb sunt de 319 euro/tona, pentru benzinele fara plumb – 262,2 de euro/tona, iar pentru motorina – 115 euro/tona. Taxa de drum este de 125 de euro/tona pentru benzina si 110 euro/tona pentru motorina. Astfel, in pretul unei tone de benzina cu plumb, numai accizele si taxa de drum insumeaza circa 13.764.000 de lei/tona, iar la motorina – 6.975.000 de lei/tona, la un curs de 31.000 de lei pentru un euro. De la inceputul anului, accizele au crescut cu circa 10%, iar taxa de drum cu peste 5%. De acum, in fiecare luna, pretul benzinei si cel al motorinei vor fi modificate in functie de evolutia leu-euro. Avand in vedere trendul ascendent al monedei europene, este de asteptat ca pretul carburantilor sa creasca. Cu toate acestea, analistul Ilie Serbanescu apreciaza ca nu se va inregistra o scadere a consumului, intrucat numarul celor care isi permit sa se deplaseze cu masina este suficient de mare.

Vanzarile la benzina si motorina au crescut cu 33%

Afirmatia are un suport real. Anul trecut, comparativ cu anul 2000, SNP Petrom a inregistrat cresteri ale volumului vanzarilor cu peste 1,2 milioane de tone la benzine (33%) si cu peste 1,3 milioane de tone la motorina (33%). In anul 2001, SNP Petrom a investit 11.327 miliarde de lei, din care 1.017 miliarde de lei in foraj de cercetare , 2.269 miliarde de lei in forajul de exploatare, 436 miliarde de lei in echiparea sondelor, 4.880 miliarde de lei in lucrari de suprafata, 362 miliarde de lei in lucrari sociale, 1.391 miliarde de lei in utilaje tehnologice, 922 miliarde de lei in modernizarea echipamentelor.

Faptul ca peste 70% din pretul carburantilor reprezinta taxe si impozite nu este un lucru neobisnuit, dat fiind faptul ca si in alte state fiscalitatea in acest domeniu ajunge si la 80%. Este insa revoltator cum Ministerul Finantelor intelege sa alinieze legislatia romaneasca la cea europeana, prin luarea unor masuri originale, care probabil ii face invidiosi pe legiuitorii din celelalte state.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.