Liderii statelor din Uniunea Europeana au convenit sa extinda, de la doi ani la trei ani, masurile destinate protejarii pietei interne a Uniunii dupa admiterea de noi membri, transmite Reuters.
Aceste masuri vor permite oricarui stat membru al UE sa solicite Comisiei Europene autorizarea necesara pentru impunerea unei interdictii sau pentru limitarea importurilor la unele produse, daca activitatea dintr-un sector economic anume este periclitata din cauza extinderii.
Masurile vor fi extinse la toate domeniile pietei interne cu implicatii transfrontaliere, precum si la justitie si la afacerile interne, in conditiile in care unele state membre se tem de o crestere a imigratiei ilegale dupa extindere.
Liderii UE au dat unda verde, vineri, planurilor de finalizare a negocierilor cu 10 state candidate in luna decembrie, ceea ce le permite acestora sa adere in 2004, an in care vor intra in vigoare si masurile de protectie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















