Home Economic-Financiar Vom deschide un nou zăcământ de uraniu în zona Moldovei

Vom deschide un nou zăcământ de uraniu în zona Moldovei

DISTRIBUIŢI

România va deschide un nou zăcământ de uraniu, aflat în comuna Grințieș, județul Neamț, în condițiile în care singurul zăcământ aflat în prezent în exploatare, cel de la Crucea, este în curs de epuizare, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Economiei. Valoarea totală a investiției este de 407,331 milioane de lei, cu TVA, din care 322 milioane de lei reprezintă lucrările de construcții-montaj. Capacitate de exploatare medie anuală de minereu uranifer este de 124.000 de tone, iar durata de realizare a investiției este de 108 luni. Finanțarea va fi asigurată din surse proprii ale Companiei Naționale a Uraniului S.A. București, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie. În nota de fundamentare, inițiatorii proiectului precizează că dezvoltarea accentuată de noi centrale nucleare în lume plasează în centrul atenției problema combustibilului, respectiv piața uraniului. România folosește uraniu drept combustibil pentru centrala nucleară de la Cernavodă, unde sunt în funcțiune două reactoare și există în plan realizarea altor două. La nivel mondial există o piață dezvoltată a uraniului, cu un grad ridicat de stabilitate. La această stabilitate contribuie și existența unor rezerve semnificative de uraniu în zone geografice lipsite de conflicte. Compania Națională a Uraniului are în prezent un singur zăcământ în exploatare, cel de la Crucea-Botușana, județul Suceava, a cărui licență de concesiune își încetează valabilitatea în aprilie 2015. Acest zăcământ este în curs de epuizare, se mai precizează în proiect.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.