Home Economic-Financiar World Trade Center Bucuresti se transforma din SRL in SA

World Trade Center Bucuresti se transforma din SRL in SA

DISTRIBUIŢI

World Trade Center Bucuresti (WTCB) se va transforma din societate cu raspundere limitata in societate pe actiuni, statut care va permite o noua abordare a stingerii creantelor detinute de stat, ca urmare a executarii garantiei acordate WTCB pentru creditele contractate in 1995, a declarat, ieri, vicepresedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB), Mircea Ursache.

Decizia de transformare a WTCB in societate pe actiuni a fost luata la sedinta AGA de saptamana trecuta. Tot atunci, actionarii l-au numit pe Mircea Ursache in functia de presedinte al WTCB si au decis schimbarea membrilor Consiliului de Administratie numiti de partea romana.

Numirea lui Ursache in aceasta functie intervine in contextul in care AVAB va prelua, in scurt timp, toate creantele detinute asupra societatilor comerciale de catre Ministerul Finantelor Publice, ca urmare a executarii garantiei acordate de statul roman pentru creditele externe contractate de acestea.

Transformarea WTC Bucuresti in societate pe actiuni a fost solicitata, de altfel, de ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, la sfarsitul anului trecut, inainte de a se decide transferarea acestor creante la AVAB.

-Mandatul nostru la conducerea World Trade Center are ca principal obiectiv obtinerea unor rezultate care sa permita achitarea datoriei catre bancile franceze, in urmatorii ani, exclusiv din surse proprii, degrevand astfel bugetul de stat. Pana in 2004, societatea trebuie sa achite cate 108 milioane de franci anual. Dupa achitarea in totalitate a creditului, vom analiza si posibilitatea de recuperare a creantelor detinute de stat. Transformarea WTC in societate pe actiuni va permite abordarea mai multor variante de valorificare din partea AVAB, inclusiv conversia creantei in actiuni-, a declarat Mircea Ursache.

Creditele totale atrase de WTC Bucuresti, cu garantia Ministerului roman al Finantelor, de la Credit Lyonnais si respectiv Societe Generale, au fost de 609 milioane de franci francezi, la care se adauga o dobanda de 332,6 milioane de franci si comisioane si dobanzi de intarziere de 19,3 milioane de franci. Din aceste sume au fost achitate, pana la sfarsitul anului trecut, 782,28 milioane de franci, din care 61% de catre compania beneficiara, iar 39% de catre garantul imprumutului, respectiv Ministerul Finantelor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.