Home Educație

Educație

Educație

Home Educație

Tinerii matematicieni romani au cucerit lumea

Cele mai multe premii la a 48-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică pentru tinerii matematicieni din toată lumea, desfăşurată în Vietnam, au fost...

Se cere includerea functiilor de conducere din universitati in prevederile legii...

Grupul pentru Reformă Universitară, alcătuit din cadre didactice ale Universităţii de Vest de la Timişoara, grup afiliat la Coaliţia pentru Universităţi Curate, a trimis...

Se cauta specialisti in IT

Oficiul European pentru Selecţia de Personal va organiza un concurs pentru selectarea de asistenţi în domeniul tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor. -La acest concurs...

Federatia Educatiei Nationale vrea cresteri salariale pe 2008

Federaţia Educaţiei Naţionale a solicitat ieri Guvernului şi conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului o întalnire pentru stabilirea calendarului negocierilor privind creşterile salariale pentru...

Masuri speciale pentru admitere

Admiterea în învăţămantul superior în acest an a stat şi ea sub semnul caniculei. Universităţile au luat măsuri speciale, iar orele de examen au...

Adomnitei continua sa vegheze la brambureala testelor nationale

Preşedintele Comisiei de învăţămant de la Camera Depuţilor, Lia Olguţa Vasilescu, a trimis o scrisoare Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în care cere organizarea unei...

Oamenii de afaceri se plang de nepregatirea noilor angajati

Confederaţiile patronale din Romania consideră corecte concluziile raportului întocmit de Comisia prezidenţială pentru educaţie şi susţin că sistemul de învăţămant are o mare parte...

Festivaluri pe toate gusturile europenilor

Concerte, filme, spectacole de teatru, activităţi în aer liber sunt doar cateva dintre activităţile ce vor completa lista festivalurilor europene din această perioadă. Couleur...

Profesori care au invatat sa copieze

La examenul de titularizare s-au înscris 47.000 de candidaţi, dar numai 74% din aceştia s-au prezentat la examen. Din aceştia, 59 de candidaţi au...

FEN reclama iarasi Guvernul

Federaţia Educaţiei Naţionale va reclama Guvernul la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării deoarece menţine norma didactică actuală a educatoarelor, învăţătorilor şi institutorilor de 25...

Reforma in invatamant

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Romania solicită autorităţilor lansarea unui proces de consultare publică pe tema reformării sistemului de învăţămant, potrivit unui comunicat al...

Salarii diminuate

Educatorii, învăţătorii şi institutorii vor avea salarii mai mici în urma deciziei Curţii Constituţionale, care a admis sesizarea Guvernului privind anumite prevederi din Legea...

Scolile de arte si meserii nu mai au cautare

După prima etapă de înscrieri în licee şi şcoli profesionale, mai puţin de 7% din elevii care au absolvit clasa a VIII-a au ales...

Adomnitei recunoaste ca la Educatie continua epurarile politice

În urma scoaterii PD-ului de la guvernare, epurarea politică îşi continuă cursul mai mult sau mai puţin firesc şi în cadrul instituţiilor publice şi...

Participarea tinerilor la scolile de vara, incurajata de oficialii de la...

O nouă iniţiativă s-a remarcat pe agenda europeană a comisarului Leonard Orban. Este vorba despre încurajarea tineretului european de a călători în Europa, de...

Program de reabilitare a gradinitelor din Targu Mures, in valoare de...

Programul de reabilitare a grădiniţelor din Targu Mureş, în valoare de 5 milioane de lei, a demarat, în prezent nefiind cazuri de copii care...

Scoala internationala de vara in IT&C

50 de tineri pasionaţi de domeniul IT&C, în general, şi de webdesign, în particular, sunt aşteptaţi să se înscrie la şcoala internaţională de vară...

Rezultatele obtinute la testele nationale si la Bac vor fi verificate...

Ministerul Educaţiei va trimite echipe de control în toate inspectoratele şcolare din ţară pentru a evalua, prin sondaj, rezultatele obţinute de elevi la testele...

Tariceanu, acuzat de esecul din invatamant

Asociaţia profesională pentru educaţie şi cercetare, EDU CER, a trimis o scrisoare deschisă premierului Tăriceanu, în care critică -încremenirea sistemelor de educaţie, formare profesională...

Notele mediocre de la Bac nu il ingrijoreaza pe Adomnitei

Aproximativ 80% din elevii care au susţinut bacalaureatul au şanse de a promova examenul, atat în Bucureşti, cat şi în ţară. Cifra însă trebuie...

Scoala de vara romaneasca la Drobeta-Turnu Severin

La Drobeta-Turnu Severin a debutat ediţia a III-a a şcolii de vară romanească, sub genericul -Integrare prin cultură în UE-. La manifestarea organizată de...

Programele de educatie americane au ajuns si in Romania

Părinţii îşi pot înscrie copiii la cursurile FasTracKids organizate de Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională, informează un comunicat de presă....

Laptop fara utilitate

O şcoală din Nigeria a primit cadou 300 de laptopuri - cate unul pentru fiecare elev - însă nu este conectată la nici o...

Medalii din plin pentru micii matematicieni romani

Romania a obţinut şase medalii, două de aur şi patru de argint, la a XI-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, competiţie...

-Abramburica- vrea regandirea Bac-ului

Fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, este de părere că scandalul privind subiectul III de la proba scrisă de limba şi literatura romană, de...

Absolventii Politehnicii -au pus cartile in cui-

Aproape 3.000 de tineri au participat la începutul săptămanii la festivitatea de absolvire a Universităţii Politehnica Bucureşti. Mandri că au reuşit să termine o...

Oficialii MEdC, satisfacuti de subiectele Bac-ului

Elevii au avut ieri de rezolvat varianta cu numărul 3 la proba scrisă obligatorie a profilului, variantă extrasă de ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,...

-Babes-Bolyai- – instrument pentru campania electorala a UDMR ?!

Scandalul iscat de declaraţia, înregistrată la Parlamentul European, a trei europarlamentari maghiari care cer reînfiinţarea Universităţii -Bolyai- se extinde. După ce, acum 2 zile,...

Finantari nerambursabile de la UE pentru pregatirea profesorilor

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a lansat licitaţie deschisă pentru propuneri de proiecte pentru -Dezvoltarea formării continue a cadrelor din învăţămantul preuniversitar-, în...

Participare la decizii

Tinerii vrânceni sunt invitaţi să participe la cele şase acţiuni programate de Directia Judeţeană de Tineret Vrancea, atât pe perioada vacanţei, cât şi după...

Penurie de profesori calificati

În provincia canadiană francofonă Quebec, -penuria de profesori este atât de mare încât şcolile trebuie să angajeze din ce în ce mai multe persoane...

Romania, pe primul loc la violenta scolara

Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe tema violenţei în şcoală plasează România pe primul loc, într-un clasament cu 37 de state. Studiul...

ȘTIRILE ZILEI

Alexandru Toader fiul lui tudorel toader reținut

Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru viol

Update 24,10,2026: Ionuț Alexandru Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Știrea inițială din 23.10.2026 ora 17.00 Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al...

Cu un scor de 2 la 1, Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel București a decis vineri, 23 octombrie 2026, ca Călin Georgescu să rămână în arest preventiv. Magistrații au admis contestația formulată de...
intotero

Țara arde și baba se piaptănă! Flori la minister, spectacolul penibil al politicii românești

În politica românească, se pare că unele momente de lingușeală sunt tratate ca niște ceremonii de glorie, chiar și atunci când ar trebui să...

Președintele Dan a sesizat CCR pentru legea care transformă Voluntari în municipiu: locuitorii au...

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov. Vă prezentăm...

Tuță anunță că a decis ca locuitorii Sectorului 1 să plătească din 2027 taxă...

Locuitorii Sectorului 1 vor plăti, începând cu 1 ianuarie 2027, o taxă de salubritate, după ce Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat astăzi...

Numele lui Cătălin Munteanu, cumnatul lui George Simion, apare în acuzațiile privind capul de...

Scandalul capului de porc găsit la poarta lui Marius Lulea capătă noi dimensiuni. Adrian Jucătoru și Cătălin Munteanu, identificat în presă drept fratele Ilincăi...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

intotero

Țara arde și baba se piaptănă! Flori la minister, spectacolul penibil al politicii românești

În politica românească, se pare că unele momente de lingușeală sunt tratate ca niște ceremonii de glorie, chiar și atunci când ar trebui să...
luca niculescu

Guvernul Luca Niculescu a trecut cu 280 de voturi

Parlamentarii s-au reunit marți, 20 octombrie, în ședință comună a celor două Camere, pentru a vota programul de guvernare și lista miniștrilor propuși de...

Bolojan a plecat pentru că nu putea face rectificarea bugetară. Grindeanu nu se grăbește:...

Noul Guvern va trebui să decidă rectificarea bugetară după prezentarea situației actuale a finanțelor publice, potrivit declarațiilor făcute de Sorin Grindeanu. Liderul PSD cere...

Președintele Dan a sesizat CCR pentru legea care transformă Voluntari în municipiu: locuitorii au...

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov. Vă prezentăm...
Alexandru Toader fiul lui tudorel toader reținut

Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru viol

Update 24,10,2026: Ionuț Alexandru Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Știrea inițială din 23.10.2026 ora 17.00 Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...