
Importanța sectorului IT în ceea ce privește absorbția și gestionarea fondurilor structurale este capitală, mai ales că forurile de la Bruxelles cer raportări complexe care să prezinte influența alocărilor financiare asupra calității vieții cetățenilor europeni. Întreprinderile mici și mijlocii sunt privite ca motorul economiei europene. De aceea, IMM ocupă un loc important în strategiile de dezvoltare implementate de Comisia Europeană. Micii întreprinzători se bucură de facilități la accesarea fondurilor structurale, de garanții și produse speciale oferite de instituțiile de credit, dar și de asistență tehnică. Pentru perioada 2007-2013, IMM vor beneficia de fonduri structurale în valoare de 115 milioane de euro alocate pentru dezvoltarea de aplicații e-business. Gestionarea acestor bani revine în sarcina Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI), care va implementa politici pentru dezvoltarea comerțului electronic și încurajarea intrării IMM-lor pe piața internațională, pentru extinderea utilizării aplicațiilor de instruire online la nivelul mediului de afaceri, introducerea de sisteme TIC inovative. MCTI oferă sprijin pentru deciziile managerului și pentru creșterea utilizării TIC prin susținerea conectării la broadband. "Utilizarea TIC stimulează dezvoltarea sectorului productiv de bunuri și servicii prin creșterea accesului la noi piețe, promovarea și comercializarea produselor și serviciilor prin mijloace electronice, scăderea costurilor. Dezvoltarea de e-busines reprezintă viitorul afacerilor, spre care ar trebui să se îndrepte întreprinzătorii români." a arătat secretarul de stat în MCTI, Zoltan Somodi, prezent la un eveniment de profil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















