Home Fonduri Europene Toate proiectele trec mai întâi pe la Mediu

Toate proiectele trec mai întâi pe la Mediu

DISTRIBUIŢI

Beneficiarul fondurilor structurale trebuie să includă în dosarul de finanțare dovada că a făcut demersurile necesare pentru a obține toate avizele și acordurile implementării proiectului conform legislației în vigoare. Indiferent de sectorul în care vor fi utilizați banii europeni sau de tipul investiției, solicitantul trebuie să treacă pe la unitățile din teritoriu ale instituțiilor din subordinea Ministerului Mediului pentru a obține acordul de mediu. În anumite situații menționate în legislația specifică, acordul de mediu trebuie să fie însoțit obligatoriu de studiul de impact de mediu. În funcție de tipul investiției, legislația prevede anumiți indici maximi de poluare admiși. De exemplu, solicitantul care dorește finanțare pentru construirea unei centrale eoliene trebuie să prezinte un studiu din care să se înțeleagă clar care va fi gradul de poluare pe care amplasarea unei asemenea unități îl va avea asupra apei, aerului, solului, florei și faunei, precum și asupra așezărilor umane din zonă. Etapele care trebuie parcurse presupun analiza stării inițiale a locului și mediului, evaluarea efectelor posibile ale proiectului asupra mediului, stabilirea măsurilor menite să compenseze și să limiteze posibile efecte negative asupra mediului pe care le poate avea realizarea investiției.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.