Home În Lume 80.000 de militari si o ploaie de bombe pentru Saddam

80.000 de militari si o ploaie de bombe pentru Saddam

DISTRIBUIŢI

Ultimul avertisment al lui George Bush catre Saddam Hussein inainte de vacanta de vara: generalul Tommy Franks, comandantul fortelor armate americane din Asia Centrala si Orientul Mijlociu, a pus la punct un plan de atac impotriva Irakului. Franks a detaliat aceasta propunere luni seara, la Casa Alba, precizand ca atacul ar fi indreptat direct catre Bagdad si vor fi folositi 80.000 de militari. Principalul obiectiv ar fi eliminarea Garzii Republicane care asigura protectia lui Saddam cu ajutorul unei campanii de bombardamente mai puternica decat in cazul Afganistanului. Acest plan a luat deja locul celor prezentate anterior, care prevedeau folosirea unei forte de 250.000 de militari, si care fusesera deja respinse de presedintele Bush. Ideea generalului Franks este mai riscanta si porneste de la premisa ca armata regulata irakiana, prost dotata, il va abandona rapid pe liderul de la Bagdad si va refuza sa lupte.

Planul de atac al Statelor Unite ar putea fi complicat de raportul prezentat de Laurent Murawiec, expertul Rand Corporation. Acesta sustine ca -sauditii sunt activi la fiecare nivel al retelei teroriste, ca sprijina inamicii Americii si ataca aliatii acesteia, ca sunt adevaratele motoare ale celor mai periculosi adversari ai Occidentului-. Niciodata un aliat american din Orientul Mijlociu nu mai fusese tratat in acest fel, astfel ca secretarul apararii a fost nevoit sa intervina imediat. -Fiecare dintre noi are dreptul la propriile pareri – a afirmat ieri Donald Rumsfeld -, dar aceasta nu este pozitia Administratiei si nici a Pentagonului-. Nu numai Arabia Saudita este un motiv de preocupare pentru americani, ci si partenerii europeni care se opun planului prezentat de Tommy Franks si oricarui atac impotriva Irakului.

In Italia, Opozitia cere Guvernului sa nu participe la un nou razboi impotriva Irakului. In Germania, Opozitia acuza Guvernul ca nu doreste sa ia parte la acest atac. In Franta, Cabinetul este in vacanta, insa pozitia sa este deja cunoscuta: dialog cu autoritatile de la Bagdad. La Londra, unde toti sunt de acord cu razboiul, ies la rampa 2.500 de capete bisericesti pentru a cere pacea. La Bruxelles, nimeni nu spune nimic. Statele membre ale Uniunii Europene abordeaza din nou problemele dupa principiul: fiecare pentru sine. Toti recunosc insa ca americanii si britanicii sunt mai hotarati ca niciodata sa-l inlature de la putere pe Saddam. Poate si de aceea, niciodata nu s-au implicat mai mult in politica preotii anglicani si catolici din Marea Britanie. In documentul trimis premierului Tony Blair, acestia definesc initiativa unui razboi drept imorala si ilegala. Chestiunea este atat de controversata si de presanta, incat a devenit subiect principal de campanie electorala in Germania. -Cine se gandeste la o interventie in Irak fara sa ia in considerare situatia din orientul Mijlociu face o mare eroare-, considera cancelarul Gerhard Schroder. -Este o pozitie iresponsabila care risca sa izoleze Germania. Din interese electorale, Schroder se distanteaza chiar si de ONU-, a replicat contracandidatul cancelarului la viitoarele alegeri din septembrie, Edmund Stoiber. -Nu putem nici macar sa ne imaginam o interventie in Irak-, a subliniat cu claritate presedintele francez, Jacques Chirac. -Intelegem nelinistea americanilor, insa trebuie sa tinem cont de exigentele umanitare in ceea ce priveste populatia irakiana, de siguranta si de necesitatea de a pastra unitatea Irakului, un element important pentru Orientul Mijlociu-, a confirmat si ministrul de externe de la Paris. -Linistea Guvernului italian ne preocupa si demonstreaza incapacitatea premierului Berlusconi de a impune o strategie credibila pentru pacea din Orientul Mijlociu-, a condamnat Opozitia, care se opune cu fermitate oricarei ipoteze a atacului.

Statele Unite incearca sa linisteasca apele si consilierul pentru siguranta anunta ca nu a fost luata nici o decizie. -Singurul punct stabilit este ca regimul de la Bagdad trebuie sa fie schimbat-, a afirmat Condoleeza Rice. Cu toate acestea, din capitala americana sosesc incontestabile semne ca pregatirile de lupta sunt in curs de desfasurare. Planul generalului Franks a fost cel mai recent dintre acestea. Un altul ne poarta cu gandul la trecut. Presedintele George Bush se lasa fotografiat din ce in ce mai des pe terenurile de golf, asa cum a facut si tatal sau cu putin inainte de Razboiul din Golf.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.