Home În Lume Acuzatii de coruptie la cel mai inalt nivel al Comisiei Europene

Acuzatii de coruptie la cel mai inalt nivel al Comisiei Europene

DISTRIBUIŢI

Mai multi membri ai Comisiei Europene au fost audiati, ieri, la Departamentul Antifrauda al Uniunii Europene, in legatura cu acuzatii de coruptie formulate intr-un dosar inaintat spre examinare in luna august a anului trecut. Dosarul, o analiza de 235 de pagini a activitatii Comisiei din ultimii trei ani, a fost intocmit de Paul van Buitenen, functionar european de origine olandeza. Documentele prezentate de el au ajuns abia acum in atentia publica, pentru ca acesta a amenintat cu un scandal de proportii, daca responsabilul pentru reformele administrative in cadrul Comisiei, Neil Kinnock, nu va trata cu seriozitate dosarul ce i-a fost inaintat.

Gestionarea frauduloasa a peste 600 milioane de euro

Documentul intocmit de Paul van Buitenen cuprinde si o anexa de 5.000 de pagini, in care sunt prezentate detalii cu privire la o posibila gestionare frauduloasa a unor programe europene. Functionarul olandez a formulat acuzatii mai ales la adresa secretarului general al Comisiei, irlandezul David O*Sullivan, si a purtatorului de cuvant, britanicul Jonathan Faull. Acestia ar fi inchis ochii la gestionarea frauduloasa a peste 600 milioane de euro, derulate in programe ale Uniunii Europene. Este vorba in special despre Programul Educational Leonardo, responsabilitate directa a irlandezului O*Sullivan. (Instituit in 1994, acest program finanteaza initiativele de promovare a cunostintelor si a aptitudinilor necesare pentru eficienta integrare in viata a tinerilor). Celelalte acuzatii se refera la cazuri de nepotism, functionari ai Comisiei asigurand posturi in cadrul acestei institutii pentru rude si prieteni. Van Buitenen denunta si cazuri de frauda de la Oficiul de Statistica al Comisiei, Eurostat. De asemenea, afirma ca 20 dintre inspectorii Uniunii Europene in probleme nucleare au intocmit rapoarte false privind cheltuielile de deplasare, inseland astfel contribuabilul din cele 15 state membre ale Uniunii.

Atat David O*Sullivan, cat si Jonathan Faull au negat ieri acuzatiile care le-au fost aduse. -Nu consider ca aceste acuzatii se refera la mine. Refuz sa recunosc acest lucru-, a afirmat secretarul general al Comisiei, O*Sullivan. -Am actionat responsabil, intr-o maniera careia nu i se pot aduce reprosuri. Nu sunt subiect al nici unei investigatii in acest moment, cel putin din cate stiu eu, si sper sa nu fiu nici in viitor-, a declarat si purtatorul de cuvant al Comisiei, Jonathan Faull. Cazul nu se va stinge insa usor, dovada si pozitia raportorului Parlamentului European, Gabriel Stauner. -Atmosfera incepe sa semene cu cea din vechile timpuri. Incep sa ma supar. Comisia m-a mintit in legatura cu aceste cazuri si am impresia ca incep sa ascunda totul, din nou-, a declarat acesta. Mai mult, functionarii europeni sunt sceptici cu privire la investigatiile conduse de responsabilul pentru reformele administrative in cadrul Comisiei, Neil Kinnock. Chris Heaton-Harris, membru al Parlamentului European din partea laburistilor britanici si insarcinat cu controlul activitatii Departamentului Antifrauda, a afirmat: -Acest departament ar trebui sa fie total independent, dar nu este. Pana acum, a investigat 92 de cazuri unde existau dovezi clare ale unor activitati ilegale si a initiat procedura juridica in doar doua dintre aceste cazuri-.

Cazul Jacques Santer – la indigo

Van Buitenen aduce Comisia in pragul unui nou scandal de coruptie, la numai trei ani dupa ce precedentul Executiv European, in frunte cu fostul sau presedinte, Jacques Santer, a fost obligat sa demisioneze in urma acuzatiilor de proasta gestiune, frauda si nepotism. Ele se refereau mai ales la activitatea comisarului de origine franceza, Edith Cresson, care a finantat din bani comunitari contracte fictive de cercetare. Comisia condusa de italianul Romano Prodi a fost investita in functie in 1999, pe baza promisiunilor de a introduce o gestiune sanatoasa si un control eficient al administratiei formate din 20.000 de functionari. Neil Kinnock s-a angajat atunci sa deruleze anchete, in acest sens instituindu-se Departamentul Antifrauda, OLAF.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.