
Comunitatea internațională caută soluții pentru tranșarea problemei siriene, după ce regimul de la Damasc a acceptat un controlul amănunțit al arsenalului său chimic din partea unor experți occidentali. Ieri, secretarul general al Ligii Arabe a anunțat că o nouă Conferință Internațională Geneva II ar urma să reunească regimul și opoziția din Siria, pentru a găsi o rezolvare la conflictul soldat cu peste 100.000 de morți, va avea loc la 23 noiembrie. Nabil al-Arabi a făcut acest anunț în cursul unei conferințe de presă la Cairo, după o întâlnire cu emisarul pentru Siria al ONU și Ligii Arabe, Lakhdar Brahimi. "El a decis că Geneva II va avea loc la 23 noiembrie și pregătirile pentru această conferință sunt în desfășurare", a declarat șeful instituției panarabe. Al-Arabi a adăugat că țările arabe și occidentale se pregăteau să se întâlnească, marți, cu opoziția siriană pentru a o convinge să participe la Geneva II. "Sunt multe dificultăți pe care va trebui să le depășim pentru ca această conferință să fie un succes", a declarat el. Brahimi a refuzat până în prezent să comunice data acestui summit, afirmând că ea va fi anunțată la încheierea turneului său regional început sâmbătă la Cairo. El le-a spus jurnaliștilor că va merge apoi în Qatar și Turcia – care susțin opoziția -, în Iran, aliat regional al regimului lui Bashar al-Assad, în Siria și apoi la Geneva pentru a se întâlni cu reprezentanți ruși și americani, aflați la originea acestui proiect de conferință.
În timp ce niciunul dintre beligeranți nu triumfă, comunitatea internațională se străduiește să reunească în jurul aceleiași mese regimul și opoziția, pentru a găsi o soluție politică la conflictul din Siria.
Condiții de participare
În același anunț făcut ieri, Brahimi, a apreciat ieri că nu se are în vedere o conferință Geneva II în absența unei opoziții siriene "credibile". Această conferință, care potrivit șefului Ligii Arabe va avea loc la 23 noiembrie, "nu se va ține fără o opoziție credibilă, care să reprezinte o parte importantă a poporului sirian ce se opune" regimului lui Bashar al-Assad, a declarat Brahimi. Opoziția siriană va trebui să decidă, săptămâna viitoare, la Istanbul dacă va participa la acest summit destinat găsirii unei soluții politice la conflictul soldat cu peste 100.000 de morți din martie 2011. "Sunt multe dificultăți pe care va trebui să le depășim pentru ca această conferință să fie un succes", a declarat el. Organizarea ei a fost amânată de multe ori din cauza dezacordurilor privind participanții și obiectivele. Regimul exclude orice plecare anticipată a lui Assad, în timp ce opoziția în exil respinge orice tranziție care prevede menținerea sa la putere. Profund divizată, ea urmează să decidă săptămâna viitoare la Istanbul dacă va participa la Geneva II.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














