
Cu 10 dolari, cumperi un vot pentru alegerile prezidențiale din Afganistan! Asta au descoperit reporterii postului britanic BBC cu doar două zile înaintea alegerilor prezidențiale din această țară sfåșiată de război și în care guvernul și puterile occidentale încearcă să impună democrația unei societăți înapoiate și majoritar tribale.
Alegeri cu bombe, rachete și corupție
Vânzarea de cărți de alegător chiar în piețele din capitala Kabul nu e singurul semn al unor alegeri care numai normale nu se pot numi. În unele regiuni ale țării, alegătorii se tem să-și exercite dreptul de vot din cauza atacurilor extremiștilor islamiști talibani. Aceștia au întrerupt în dese rânduri campania electorală cu atentate cu bombă, atacuri armate și de asemenea au amenințat cu moartea pe toți cei care vor merge la urne în ziua alegerilor. După estimările BBC, guvernul nu controlează deloc sau aproape deloc aproape o treime din teritoriul țării, acolo unde talibanii sau așa-zișii „lorzi ai războiului“ fac legea.
Ieri, gruparea extremiștilor religioși talibani, ce l-a găzduit pe Osama bin Laden, și-a mai arătat încă o dată forța atunci când a atacat cu rachete palatul prezidențial din Kabul, dar și sediul poliției locale, fără să producă însă victime.
Observatorii străini au remarcat și faptul că guvernul a folosit intens resursele statului pentru realegerea lui Hamid Karzai, dând mite consistente liderilor tribali pentru ca aceștia să aducă voturile oamenilor pe care-i conduc.
Terorism, droguri, haos
Afganistan, una dintre cele mai puțin dezvoltate state din lume, a devenit principalul front în lupta contra terorismului atunci când liderul grupării al-Qaeda, Osama bin Laden, a folosit această țară condusă de regimul taliban ca bază pentru a lansa atacurile din SUA de la 11 septembrie 2001. În consecință, americanii și aliații lor au invadat această țară, le-au răsturnat regimul și se luptă de atunci cu islamiștii extremiști.
Lupta contra acestor insurgenți e complicată și de faptul că Afganistan e țara unde se produce 90% din opiumul mondial. În plus, relieful dificil, mentalitățile înapoiate, sărăcia și complicațiile etnice, religioase și tribale fac misiunea de democratizare și securizare a acestei țări una extrem de dificilă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















