Home În Lume Algeria, în zodia atentatelor cu bombă

Algeria, în zodia atentatelor cu bombă

DISTRIBUIŢI

Două explozii simultane au avut loc ieri în Alger, capitala Algeriei, și s-au soldat cu moartea a 53 de persoane și rănirea a numerose altele, iar acest bilanț este doar unul provizoriu. Exploziile au fost provocate de două mașini capcană care au explodat în fața Curții Constituționale, respectiv în fața unei agenții ONU pentru refugiați. Este posibil de asemenea ca unii oameni să fie prinși sub dărâmăturile ultimei dintre aceste clădiri. Deși atentatele nu au fost revendicate, principala grupare suspectată este o grupare afiliată la al-Qaeda denumită "Al-Qaeda din Maghrebul Islamic'', care este responsabilă pentru un adevărat val de atentate produse anul acesta în Algeria. Aceasta, care anterior se numea Gruparea Salafistă pentru Luptă și Rugăciune, este de multă vreme o grupare teroristă activă în această țară. Ea și-a câștigat faima după alegerile din 1992, când partidele islamiste au fost împiedicate să acceadă la putere, ceea ce a declanșat un război civil terminat abia în 1999 și soldat cu 150.000 de victime. De anul acesta, de când gruparea s-a afiliat la al-Qaeda, a declanșat o serie de atentate sângeroase, chiar capitala fiind vizată în aprilie de atacuri cu bombă ce au provocat 33 de morți și 222 de răniți. Armata și forțele de securitate au reușit să pună în dificultate gruparea și s-o împingă în munți, dar rămâne totuși cel mai mare pericol la adresa securității în Algeria. În plus, gruparea e foarte activă și în țările învecinate, Maroc, Tunisia și Mauritania, unde de asemenea au avut loc atentate, dar de o amploare și frecvență mai mică în comparație cu cele din Algeria.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.