Autoritatea Nationala Palestiniana se confrunta de mai mult timp cu o dubla presiune, pe de o parte cea exercitata de Israel si comunitatea internationala, iar pe de alta parte ce a propriului popor, aflat de multe ori sub influenta gruparilor extremiste. Aceasta din urma presiune tinde insa sa se dezvolte intr-o reala revolta populara care ar putea sa afecteze definitiv pozitia liderului palestinian, Yasser Arafat. Atitudinea acestuia a fost si este de multe ori dezavuata de palestinienii afectati atat de violentele zilnice din teritorii, cat si de promisiunile ce par aproape irealizabile, in contextul actual, in ce priveste crearea unui stat palestinian.
Interzicerea gruparilor integriste – un prim-pas spre nemultumiri
Interzicerea unor grupari care lupta pentru eliberarea Palestinei si inchiderea unor sedii ale acestor organizatii au functionat ca un adevarat declansator al atitudinii ostile a populatiei palestiniene. Ciocnirile dintre Politia palestiniana si populatia care isi manifesta deschis opozitia fata de aceste masuri s-au soldat deseori cu victime. O astfel de ciocnire a avut loc si in noaptea de joi spre vineri, de data aceasta insa divergentele manifestate in mod violent au avut loc intre membrii gruparii Hamas si Politia palestiniana. Conform informatiilor furnizate de AFP, infruntarea s-a soldat cu moartea unui tanar palestinian si ranirea a circa douazeci de persoane. Printre cei raniti se pare ca era si un membru al fortelor de securitate palestiniene.
Se intampla insa pentru prima oara de la apelul lui Arafat, in care acesta a cerut incetarea focului, ca membrii Politiei palestiniene sa intervina in vederea opririi tentativelor de declansare a unor actiuni violente impotriva Israelului. Conform agentiilor interantionale de presa, membrii Hamas pregateau declansarea unor tiruri de mortiere asupra tintelor israeliene din apropierea sectorului autonom din Fasia Gaza.
Gruparea Hamas anunta din nou incetarea atentatelor sinucigase din Israel
Miscarea de Rezistenta Hamas a reiterat, ieri, anuntul cu privire la incetarea atentatelor sinucigase indreptate impotriva unor tinte israeliene. -Anuntam, pana la noi ordine, oprirea atentatelor sinucigase din interiorul teritoriilor palestiniene ocupate dupa 1948-, se arata in comunicatul citat de AFP. Acesta mai face referire si la suspendarea tirurilor de mortiere indreptate impotriva tintelor israeliene. -Cerem tuturor membrilor Hamas, in special Brigazilor Ezzedine al-Qassam, sa aplice aceasta decizie-, se arata in finalul comunicatului remis biroului AFP din Gaza. Miscarea Hamas precizeaza ca hotararea este luata pentru a -proteja uniunea nationala- a palestinienilor.
Chiar daca in interior pierde din ce in ce mai multa credibilitate, Arafat e sustinut de liderii tarilor arabe
Ministrii arabi ai afacerilor externe, reuniti joi la Cairo, au convenit sa-l sustina politic pe liderul palestinian, Yasser Arafat, declarat, cu o saptamana in urma, ca fiind -irelevant- de catre autoritatile israeliene.
Ministrii celor 22 de state membre ale Ligii Arabe au remis un comunicat in care sustin o solutie politica a crizei din Orientul Mijlociu, militand pentru crearea unui stat palestinian independent, cu capitala la Ierusalim.
In timp ce tarile arabe moderate – Egiptul, Iordania – au apreciat apelul lansat prin televiziune de liderul Arafat, pentru oprirea atacurilor impotriva Israelului, state mai radicale, precum Siria, au criticat aceasta atitudinte, subliniind importanta continuarii Intifadei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















