Home În Lume Asssange cere SUA să înceteze „vânătoarea de vrăjitoare”

Asssange cere SUA să înceteze „vânătoarea de vrăjitoare”

DISTRIBUIŢI

Din balconul ambasadei Ecuadorului de la Londra

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, și-a făcut apariția ieri de la balconul ambasadei Ecuadorului la Londra, pentru prima oară de când s-a refugiat în acest sediu, în urmă cu exact două luni, și a cerut Statelor Unite să "pună capăt vânătorii de vrăjitoare" împotriva WikiLeaks. El a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat, în special statului sud-american care i-a acordat azil politic. Fondatorul WikiLeaks riscă arestarea și extrădarea imediată în Suedia dacă pășește în afara sediului ambasadei. Din acest motiv, el a ales să vorbească, fără riscul de a fi arestat, de pe balconul aflat la hochparterul clădirii, chiar deasupra capetelor polițiștilor care doreau să îl rețină. Assange a vorbit timp de zece minute, după care a intrat în sediul ambasadei, fără a fi deranjat. Julian Assange este într-o "stare de spirit combativă", a declarat duminică avocatul său, fostul judecător spaniol Baltasar Garzon, în fața ambasadei Ecuadorului la Londra, unde fondatorul WikiLeaks s-a refugiat în urmă cu două luni. Baltasar Garzon a anunțat că s-a întâlnit cu clientul său, pe care l-a găsit "într-o stare spirit combativă". "Le mulțumește ecuadorienilor și mai ales președintelui Rafael Correa pentru că i-au acordat azil", și "i-a cerut avocatului său să înainteze o acțiune în justiție pentru a proteja drepturile WikiLeaks, ale sale și ale tuturor persoanelor care au făcut obiectul unei anchete", a adăugat Garzon, cu doar câteva zeci de minute înainte de apariția anunțată a lui Assange însuși.

Cerere ca Suedia să nu-l extrădeze către SUA

Un purtător de cuvânt al WikiLeaks, rețeaua fondată de Julian Assange a apreciat recent că dacă Suedia promite oficial să nu îl extrădeze pe Assange în Statele Unite, acest lucru ar constitui o "bază bună" pentru negocieri, relatează AFP.  Întrebat de AFP în legătură cu un articol apărut în Sunday Times potrivit căruia Assange este pregătit să se predea în schimbul unor garanții, Kristinn Hrafnsson a răspuns duminică: "Nu pot să fac comentarii, dar ar fi o bază bună pentru negocierea unei modalități de a pune capăt acestui caz, dacă autoritățile suedeze ar declara fără nicio rezervă că Julian nu va fi niciodată extrădat din Suedia către Statele Unite". Hrafnsson a amintit că Assange, anchetat în Suedia într-un caz de viol și o altă agresiune sexuală în care victime au fost două tinere, și care trebuie extrădat în această țară pentru a putea răspunde acuzațiilor, a "afimat întotdeauna că este de acord să răspundă întrebărilor" justiției și aceasta de "aproape doi ani". El a subliniat că Assange, care a putut părăsi Suedia liber în pofida acestui dosar, a sugerat de atunci, fără succes, să răspundă întrebărilor procurorului fie față în față a Londra, fie prin videoconferință între Londra și Stockholm, ceea ce Suedia nu a acceptat. El nu a fost încă inculpat în acest caz.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.