
Grecia a ajuns la un consens cu creditorii săi externi referitor la planurile de austeritate ce vor urma a fi implementate în această țară. Ministrul grec de finanțe, Yannis Stournaras, a anunțat ieri că a ajuns la un acord cu troica, alcătuită din creditorii internaționali ai Greciei, cu privire la noul pachet de măsuri de austeritate ce vor fi implementate de guvernul de la Atena în schimbul ajutorului financiar internațional, transmit agențiile internaționale de presă. 'Pachetul este închis', a declarat ministrul, precizând că va informa vineri Eurogrupul asupra detaliilor acordului. Coaliția guvernamentală de la Atena și parlamentul grec vor trebui să-și dea acordul pentru noile măsuri de austeritate înaintea datei de 12 noiembrie, când miniștrii de finanțe din zona euro se vor reuni pentru a debloca o nouă tranșă de 31,5 miliarde de euro pe care troica a refuzat să o acorde Greciei în luna iunie. Premierul Antonis Samaras a avertizat că, fără acești bani, Grecia nu va mai putea să-și onoreze plățile începând cu data de 16 noiembrie. Potrivit presei grecești, termenii noului acord prevăd, în principal, că guvernul de la Atena va trebui să reducă anul viitor cheltuielile cu 13,5 miliarde de euro, din care 9,2 miliarde vor proveni din economii realizate prin reducerea salariilor din sectorul public, a pensiilor și alocațiilor sociale.
Concedieri din sectorul de stat
În tot acest timp, Grecia va concedia 5.000 de angajați din sectorul de stat până la finele acestui an, iar începând cu 2013 va concedia câte 5.000 de bugetari în fiecare trimestru până la sfârșitul lui 2015, pentru a îndeplini cererile UE, FMI și BCE de reducere a numărului de funcționari publici, transmite site-ul ekathimerini.com. În urmă cu câteva săptămâni, surse anonime anunțau că angajați din sectorul de stat vor primi o parte din salariile lor normale timp de un an, înainte de a fi oficial concediați. Conform acordului semnat de Grecia cu UE, FMI și BCE, statul elen are obligația de a-și reduce numărul de funcționari publici până la sfârșitul lui 2015. Grecia a reluat la începutul lunii octombrie negocierile cu creditorii internaționali (UE, BCE și FMI), vizând deblocarea următoarei tranșe de împrumut, de 31,5 miliarde de euro, în schimbul noilor măsuri de austeritate ce prevăd economii de 13,5 miliarde de euro. Pe de altă parte, Grecia a înregistrat pentru a doua lună consecutiv excedent de cont curent în august, în valoare de 1,6 miliarde de euro. ncasările din turism au crescut în august cu 2,9%, comparativ cu perioada similară din 2011, ajungând la 2,5 miliarde de euro. În primele opt luni din 2012, încasările din turism au scăzut cu 3,4%, la 7,46 miliarde de euro, comparativ cu perioada similară din 2011. Datele publicate de Autoritatea elenă pentru statistică (Elstat) arată o îmbunătățire a veniturilor colectate de stat și o reducere a cheltuielilor: la sfârșitul trimestrului doi veniturile bugetare s-au ridicat la 21 miliarde de euro, față de 20,5 miliarde de euro în același trimestru din 2011, în timp ce cheltuielile au scăzut de la 27,7 miliarde de euro în 2011 la 25,2 miliarde de euro anul acesta.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















