
Djokar Țarnaev, adolescentul acuzat de dublu atentat în timpul maratonului din Boston în aprilie, a pledat nevinovat miercuri în cadrul primei sale apariții la tribunalul federal al orașului, potrivit CNN. „Nevinovat“, a repetat de mai multe ori cu o voce gravă Țarnaev, în vârstă de 19 ani, în uniformă portocalie de prizonier, mâinile și picioarele încătușate, cu părul nearanjat, în timp ce i se citeau capetele de acuzare care îi sunt aduse, dintre care 17 sunt pasibile de pedeapsa cu moartea. Sala de audieri era plină cu membrii familiilor victimelor dublului atentat care s-a soldat cu trei morți și 264 de răniți la 15 aprilie. Audierea, considerată de „punere sub acuzare“, a durat șapte minute. Aceasta a fost menită să îi aducă la cunoștință tânărului musulman de origine cecenă cele 30 de capete de acuzare reținute împotriva sa și să se înregistreze declarația sa de „nevinovat“. Procesul este așteptat de abia peste câteva luni. Tânărul student este acuzat că a realizat aceste atentate alături de fratele său mai mare Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, ucis în cadrul unei confruntări cu poliția la 18 aprilie, la câteva ore după ce poliția difuzase fotografiile acestora
(D.S.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















