
Germania îl anchetează pe un fost presupus gardian de la lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, identificat de presă ca o persoană în vârstă de aproximativ 90 de ani ce figurează pe lista celor mai căutați criminali naziști a Centrului Simon Wiesenthal, relatează AFP. Hans Lipschis, născut în Lituania în urmă cu 93 de ani, trăiește la Aalen, în Baden-Württemberg (sud-vestul Germaniei), și pretinde că a lucrat la Auschwitz ca bucătar, ci nu gardian în lagărul construit de către naziști în Polonia ocupată, potrivit unei anchete recente a postului de radio-televiziune public regional SWR. Potrivit publicației Die Welt, Lipschis a fost naturalizat de regimul nazist. El s-a stabilit în Statele Unite în 1956 și a trăit la Chicago până când a fost expulzat în Germania, în 1983. În raportul pe 2013, Centrul Simon Wiesenthal, care urmărește foști naziști, îl plasa pe Lipschis în poziția a patra pe lista celor mai căutați criminali. Centrul afirmă că acesta a servit într-un batalion SS, în perioada 1941-1945, și „a luat parte la masacre și la persecutarea unor civili nevinovați, în special evrei“.
Fără nume
Parchetul din Stuttgart a confirmat miercuri pentru AFP că a deschis „o anchetă, în toamna lui 2012, vizând un gardian al unui lagăr de concentrare“, care lucra la Auschwitz. Parchetul a refuzat să îi dea numele și a subliniat că nu a fost formulată nicio acuzație împotriva acestei persoane. Nici Biroul central însărcinat cu elucidarea crimelor național-socialiste, cu sediul la Ludwigsburg (sud-vest), care a trimis dosarul la parchet, nu a dorit să confirme identitatea sa. Condamnarea în Germania, în mai 2011, a lui John Demjanjuk, un apatrid de origine ucraineană, la cinci ani de închisoare pentru participare la uciderea unor evrei în timp ce era de gardă într-un lagăr de concentrare, a declanșat acuzații doar pe baza unor dovezi circumstanțiale, fără probarea actului criminal. Biroul din Ludwigsburg a anunțat, la începutul lui aprilie, că vrea să declanșeze o procedură împotriva a 50 de foști gardieni de la Auschwitz-Birkenau, toți trăind în Germania și având vârste de aproximativ 90 de ani. În perioada 1940-1945, aproximativ 1,1 milioane de bărbați, femei și copii, dintre care majoritatea evrei din diverse țări din Europa ocupată de germani, au fost uciși în lagărul Auschwitz-Birkenau. Aproape 85.000 de polonezi care nu erau evrei, 20.000 de romi, 15.000 de sovietici și 12.000 de persoane de alte naționalități au murit în acest lagăr.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















