
Un bărbat care se afla la bordul unui avion al companiei Qatar Airways escortat marți la aterizarea pe aeroportul din Manchester de aviația de luptă britanică a fost reținut sub bănuiala că a lansat o falsă amenințare cu bombă, a anunțat poliția britanică, transmite Reuters, conform Agerpres.
Un fotograf al Reuters a văzut cum agenți înarmați scot din avion un bărbat încătușat, îmbrăcat sport.
Echipajul avionului Airbus A330 care zbura de la Doha la Manchester anunțase anterior aeroportul că a primit o amenințare privind un posibil ‘dispozitiv’ la bordul aparatului, mai scriu sursele citate.
Avionul cu 269 de pasageri și 13 membri ai echipajului a fost escortat la aterizare de două avioane de luptă britanice.
Incidentul a determinat închiderea pentru 25 de minute a aeroportului din nordul Angliei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















