Home În Lume Bani multi pentru Irak

Bani multi pentru Irak

DISTRIBUIŢI

Irakul ar putea relua, peste trei luni, exportul petrolului de la Rumeyla, din sudul tarii, dar pentru asta va trebui cheltuit un miliard de dolari pentru refacerea infrastructurii. In orice caz, asa a declarat comandantul fortelor britanice din Golful Persic, maresalul Brian Barrige.

-Aceste zacaminte se afla intr-o stare deplorabila. Lucrarile de reconstructie vor dura cel putin trei luni, dupa care vom putea extrage petrol-, a spus el la o conferinta de presa. Cu numai o saptamana in urma, constata BBC, pana la izbucnirea conflictului, aici se realiza jumatate din cele 2,5 milioane de barili produse zilnic de Irak. Cantitate din care 1,8 milioane erau destinate exportului. De amintit ca presedintele SUA, George W. Bush, a cerut Congresului 489,3 milioane de dolari pentru acoperirea cheltuielilor legate de refacerea industriei petroliere irakiene. Intre timp, specialistii kuweitieni, sprijiniti de fortele coalitiei anti-Saddam, continua operatiunile de stingere a puturilor petroliere incendiate. Numai ca pentru a invinge definitiv flacarile, vor fi necesare trei saptamani. Pe campul petrolifer de la Rumeyla au fost minate aproximativ 500 de sonde, din care doar noua au fost detonate. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Houston, Irakul va reusi sa revina la nivelul sau din 1991 la capitolul extractii de petrol abia peste un an si jumatate, perioada in care vor fi cheltuite cinci miliarde de dolari. Alte trei miliarde vor fi, anual, inghitite de lucrari operationale.

Razboiul nu s-a terminat

Pe acest fundal, pietele bursiere si dolarul si-au reluat, ieri, cursul descendent, in timp ce pretul la petrol oscila, reactionand cu promptitudine la orice schimbare anuntata de pe frontul din Irak, unde razboiul se anunta mai lung decat se credea. Dupa o oarecare ezitare constatata miercuri, bursele europene s-au deschis ieri in scadere. -Investitorii se tem ca durata razboiului se va calcula nu in zile, cum s-a sperat pana acum, ci in luni-, rezuma Art Hogan, de la Jefferies. In ajun, locatarul de la Casa Alba avertizase, intr-un discurs rostit la o baza militara din Florida, ca -fortele noastre inregistreaza mari progrese in Irak, dar razboiul nu s-a terminat-.

Recesiune economica mondiala

Or, -in cazul unui conflict de lunga durata, nu se poate exclude o recesiune economica mondiala-, estima directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Horst Kohler, intr-un interviu acordat presei germane. -In virtutea acestui scenariu, factorii de risc vor deveni, inainte de toate, preturile ridicate la petrol, capacitatea de rezistenta a consumatorilor americani si fragilitatea anumitor tari in curs de dezvoltare-, dependente financiar de ajutor extern, adauga Kohler. Dar, sublinia el, -cresterea economiei mondiale nu trebuie sa depinda numai de repornirea economiei americane. Europa si Japonia pot si trebuie sa faca mai mult pentru a inregistra, ele insele, o crestere mai accentuata-. Conform aprecierilor sale, actuala slabire a dolarului nu constituie un pericol pentru exportatorii europeni. -Deprecierea este logica, daca luam in considerare deficitul balantei de conturi curente din SUA. Ceea ce ar trebui sa ne inspaimante este o cadere libera a dolarului. Daca acest lucru se va produce, bancile centrale vor trebui sa adopte o serie de masuri preventive-, a spus directorul FMI.

Un pret necorespunzator

In ceea ce priveste pretul petrolului, acesta a continuat sa urce, indreptandu-se vertiginos spre 30 de dolari barilul. In opinia specialistilor, situatia se va mentine pe aceeasi linie, atata timp cat informatiile din Irak nu vor avea darul de a stinge ingrijorarea investitorilor. Stare de spirit accentuata in special de stirile contradictorii care parvin din zona de conflict. De exemplu, -absenta unor confirmari a informatiilor legate de revolta populara antiirakiana de la Basra-, oras majoritar siit din sudul Irakului, a urcat pretul. Potrivit analistului Paul Horsnell, piata petroliera realizeaza ca 25 de dolari barilul nu este un pret adaptat contextului actual. -Este mult prea scazut in acest climat de criza-, a explicat el. La mai bine de o saptamana de la declansarea ostilitatilor, fortele americano-britanice se confrunta cu o acerba rezistenta din partea trupelor irakiene. -Suntem mult prea aproape de inceputul conflictului decat de sfarsitul lui-, declara secretarul american al apararii, Donald Rumsfeld.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.