Home În Lume Banii NATO, cheltuiti ca pe vremea razboiului rece

Banii NATO, cheltuiti ca pe vremea razboiului rece

DISTRIBUIŢI

Comandantul suprem al Fortelor Aliate din Europa, generalul James Jones, a declarat pentru presa germana ca NATO ar trebui sa isi refaca total modul de a-si cheltui bugetul, la care contribuie toate statele membre, inclusiv Romania.


Desi Alianta se implica tot mai mult in misiuni de mentinere a pacii peste tot in lume, renuntand la rolul de organizatie militara defensiva, asumat in timpul razboiului rece, modul de calcul al finantarilor pentru astfel de misiuni a ramas tot cel de pe vremea fostei Uniuni Sovietice. Atunci cand a fost creata NATO, in urma cu 56 de ani, operatiunile militare erau concentrate in Europa Occidentala, erau statice si aveau ca principal scop apararea Batranului Continent in fata unui eventual atac conventional venit din partea blocului Uniunii Sovietice. Aceste operatiuni erau finantate prin doua cai: fondul comun la care contribuiau toate statele membre si achitarea cheltuielilor de catre statele care trimiteau trupe sau echipament in cadrul unei anumite misiuni. Dar, o data cu redefinirea rolului NATO, sistemul de cheltuieli a devenit greoi, mai ales avand in vedere ca soldatii Aliantei sunt trimisi in state indepartate, cum ar fi Afganistanul. De fapt, James Jones cere crearea unui fond suplimentar pentru Forta de reactie rapida a NATO, astfel incat nici un stat sa nu mai fie obligat sa plateasca pentru transportul si intretinerea soldatilor sau echipamentelor trimise in misiunile de pace. -Atunci cand este vorba despre o amenintare nucleara, de genul celei care nu poate fi anihilata, toata lumea se implica bucuroasa, pentru ca este pe gratis, adica fondurile sunt asigurate din bugetul general-, a declarat generalul Jones, pentru -Berliner Zeitung-.

Si Bush vrea bani

In timp ce americanul James Jones pune ordine in finantele NATO, la Washington, presedintele George W. Bush s-a tinut de cuvand si a cerut Congresului suplimentarea fondurilor pentru Irak si Afganistan cu inca 81,9 miliarde de dolari. Nota de plata pentru cele doua razboaie initiate de Statele Unite se ridica astfel la aproape 300 miliarde de dolari. Lista detaliata a cheltuielilor militare inaintata Congresului contine, intre altele, 12 miliarde de dolari pentru repararea tancurilor si elicopterelor avariate in Irak si Afganistan, nu mai putin de 658 milioane de dolari pentru construirea unei ambasade americane in Bagdad. Bush a mai avut grija sa ceara bani si pentru victimele tsunami-ului din Asia, adica 950 milioane de dolari, si suplimentarea ajutorului anual pentru Ucraina cu 60 milioane de dolari, in cadrul programului de incurajare a tinerelor democratii.

Vestul Salbatic

Iar in timp ce Bush cere mai multi bani pentru Irak, un fost oficial al Autoritatii Provizorii a Coalitiei, care a asigurat guvernarea tarii dupa inlaturarea lui Saddam Hussein de la putere, a descris activitatea financiara a acestuia ca fiind -un fel de Vestul Salbatic-. Franklin Willis reclama faptul ca fondurile alocate reconstructiei au fost folosite necorespunzator.

El a prezentat fotografii in care aparea alaturi de alti reprezentanti americani ai Autoritatii, tinand in mana teancuri de bancnote de 100 de dolari infasurate in plastic, in valoare totala de doua milioane de dolari. Aceasta suma a fost folosita pentru a plati o companie privata de securitate.

Willis a subliniat ca lipsa de experienta a oficialilor, teama de a lua decizii, deficientele de comunicare si de securitate, precum si existenta unei sume foarte mari de bani au generat un haos care a promovat pierderea a milioane de dolari din fondurile pentru reconstructia Irakului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.