Home În Lume Barack Obama: Economia SUA s-a stabilizat

Barack Obama: Economia SUA s-a stabilizat

DISTRIBUIŢI

Președintele american Barack Obama își susține, ieri seara, primul discurs privind Starea uniunii din cel de-al doilea mandat în condițiile în care situația economică a SUA este una mult mai sănătoasă decât cea pe care a 'moștenit-o' acum patru ani, deși creșterea rămâne slabă, iar șomajul ridicat. Astfel, la începutul lui 2009, economia Statelor Unite era în miezul panicii create de spargerea 'bulei' imobiliare, companiile făceau disponibilizări, rata șomajului era în plină ascensiune, iar în ianuarie acel an volumul vânzărilor de autoturisme ajunsese la cel mai scăzut nivel în 26 de ani. 'Nu mai este cazul să auziți încă o listă cu statistici pentru a vă da seama că economia noastră este în criză', a spus Obama în primul său discursul privind Starea uniunii, în februarie 2009. Cifrele erau într-adevăr înfricoșătoare. Angajatorii reduseseră 794.000 de locuri de muncă în ianuarie 2009, pentru a ajunge la un total de 4,5 milioane, din noiembrie 2008 până în aprilie 2009. Prețurile caselor scăzuseră cu 19% în 12 luni înainte de ianuarie 2009, iar ulterior scăderea totală a ajuns la o treime, pentru a se stabiliza la finele lui 2011. Dar poate cel mai clar barometru al suferinței economiei SUA era creșterea șomajului. În ianuarie 2009 rata șomajului era de 7,8%, cu foarte puțin sub cea de astăzi de 7,9%. Însă doar peste două luni, în martie 2009, urma să crească la 8,7%, pentru a ajunge, în octombrie același an, la recordul de 10%.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.