Home În Lume Barroso redescopera problema Constitutiei

Barroso redescopera problema Constitutiei

DISTRIBUIŢI

UE trebuie sa se doteze rapid cu o Constitutie, fara de care Cei 25 sunt privati de cea mai puternica parghie de actiune, crede presedintele Comisiei europene, Jose Manuel Barroso. Intr-o scrisoare adresata altor membri ai executivului european, fostul premier portughez se arata grabit. -Este important sa mentinem un sentiment de urgenta, iar aceasta urgenta poate fi mai bine demonstrata aratand oamenilor ce anume pierde Europa fara Constitutie-, se poate citi in acest text, care insoteste un document de 10 pagini despre -costurile unei non-Constitutii-. Acest document ilustreaza modul in care -eficienta si democratia- sunt afectate de absenta Constitutiei, care urma sa intre in vigoare la 1 noiembrie anul curent, dar a fost torpilata de francezi si olandezii care au spus NU proiectului de Constitutie. -In absenta unui instrument capabil sa asigure o buna functionare a Europei largite, vom incerca sa ne atingem obiectivele folosindu-ne de o singura mana-, se precizeaza in scrisoare. Pana in prezent, Barroso a sustinut Constitutia, dar nu ca prioritate, atentia lui fiind concentrata pe necesitatea convingerii populatiei de justetea constructiei europene. Dar -sentimentul de urgenta- este justificat de apropierea presedintiei germane la UE, care incepe la 1 ianuarie 2001, mandat pe parcursul caruia cancelarul Angela Merkel are de gand sa relanseze masina constitutionala. Potrivit agentiilor internationale de presa, Berlinul e profund atasat de Constitutia europeana ratificata de Bundestag si de parlamentele sau popoarele altor 14 state UE, chiar daca liderii germani stiu ca textul nu va putea intra in vigoare fara modificari. Cu toate ca pare grabit sa puna lucrurile la punct, Barroso nu pare la fel de grabit sa propuna, cel putin in faza actuala, o formula de renegociere a tratatului. Studiul privind costul non-Constitutiei se multumeste sa enumere prevederile acestui document. Astfel, Europa este privata de o Carta a drepturilor fundamentale, un text foarte impopular la Londra. Noile reguli de vot cu majoritate calificata, crearea unui post de presedinte al Consiliului european si absenta unui ministru pentru afaceri externe al UE, toate astea fac din UE un organism greoi si rigid, sustine Barroso in epistola lui.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.