Home În Lume Batalii politice la Berlin

Batalii politice la Berlin

DISTRIBUIŢI

Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, plin de tact în manevrele sale de pe scena politicii interne, depune de cateva luni eforturi majore pentru a se impune mai viguros la Berlin. Recentele sale critici formulate la adresa cancelarului Angela Merkel şi luările lui de poziţie în diferite chestiuni de politică internă îi conferă aura unei stele în plină ascensiune a Partidului Social-Democrat (SPD), comentează agenţiile de presă. Cu gandul la legislativele din 2009, unii văd în el viitorul rival al creştin-democratei Merkel. Practic un necunoscut la nivel naţional în momentul intrării în echipa guvernamentală, în noiembrie 2005, Steinmeier a ajuns acum cea mai populară personalitate politică din Germania, după Angela Merkel, mult înaintea şefului SPD, Kurt Beck. -Opinia publică vede în Steinmeier o persoană solidă şi experimentată. Profitand de acest context, el caută acum să-şi consolideze poziţia, să cucerească noi aliaţi-, spune Hajo Funke, profesor de ştiinţe politice la Universitatea liberă din Berlin. Chiar dacă mai sunt 18 luni pană la alegerea unui nou cancelar, Steinmeier şi Merkel îşi dispută deja varfurile barometrelor de popularitate politică. Dar cursa din interiorul SPD este departe de sfarşit, iar pe măsura trecerii timpului, Steinmeier va trebui să demonstreze nu doar abilitatea lui în politica internaţională, dar şi în chestiuni domestice, domeniu unde Beck se simte în largul lui-, estima Klaus-Peter Schopper, director la Institutul de sondaje EMNID.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.