Home În Lume Berezovski vrea banii inapoi

Berezovski vrea banii inapoi

DISTRIBUIŢI

Milionarul rus Boris Berezovski a cerut elitei politice a Ucrainei să-i restituie o parte din banii expediaţi de el pentru dezvoltarea democraţiei în această fostă republică sovietică. În acest sens, Curtea supremă a Marii Britanii a trimis documentele necesare la Ministerul de Interne de la Kiev. Fostul oligarh îi acuză pe politicienii de la Kiev că au cheltuit mijloacele alocate alegerilor prezidenţiale din 2004 în alte scopuri. Suma solicitată de Berezovski este de 22,85 milioane de dolari. Stabilit în Marea Britanie şi dat în urmărire internaţională de justiţia rusă, Berezovski a susţinut revoluţia portocalie de la Kiev. Legislaţia ucraineană interzice străinilor să finanţeze campania electorală, dar întreprinzătorul rus a declarat că banii au fost destinaţi nu partidelor, ci instituţiilor democratice. Tot el a precizat că fondurile au fost depuse în contul unor apropiaţi colaboratori ai preşedintelui Viktor Iuşcenko. Acesta din urmă a dezminţit categoric afirmaţiile lui Berezovski.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.