Premierul italian, Silvio Berlusconi, nu reuseste nici spre finalul mandatului de presedinte in exercitiu al UE sa se impace cu Parlamentul European, institutie care i-a dat batai de cap chiar de la preluarea mandatului. Daca atunci remarcile ofensatoare la adresa unui deputat social-democrat german au constituit marul discordiei transformat in conflic diplomatic, de data aceasta, prietenia declarata pentru presedintele rus Vladimir Putin i-a adus un nou val de critici. Iritarea starnita printre reprezentantii UE de faptul ca Berlusconi a ales sa nu critice in nici un fel razboiul din Cecenia sau afacerea Yukos, asa cum s-a dorit a se proceda la finalul summitului Rusia-UE de acum cateva saptamani, a luat forme oficiale.
Legislativul european a adoptat o rezolutie prin care condamna atitudinea mult prea favorabila presedintelui rus. -Gestionarea de catre prim-ministrul italian in calitate de presedinte in exercitiu al Consiliului European a acestor doua chestiuni a fost inadecvata-, suna textul rezolutiei, adoptata inclusiv cu votul reprezentantilor Partidului Popular la care este afiliat si partidul Forza Italia, condus de seful guvernului italian. La momentul respectiv, Berlusconi nu numai ca nu a pomenit nimic de incalcarea drepturilor omului in Cecenia, asa cum a acuzat de mai multe ori Consiliul Europei, dar a izbucnit impotriva ziaristilor care au pus intrebari pe aceasta tema. Astfel, dupa ce liderii UE decisesera sa-i declare -razboi rece- lui Putin pentru cele intamplate in cazul Yukos, Berlusconi a ales sa incalce -pactul- si sa-i acorde sprijin neconditionat lui Putin.
Mai mult decat atat, ziua de joi i-a adus presedintelui in exercitiu al UE alte doua lovituri, mai putin asteptate. Intr-un alt document adoptat de liderii grupurilor politice din Parlamentul European se atrage din nou atentia asupra -riscurilor de incalcare a libertatilor fundamentale in UE si in mod special in Italia, in materie de libertati de expresie si de informare-, in traducere libera, un nou atac la cvasimonopolul familiei Berlusconi pe piata de media din Italia.
Desi aflat la Varsovia, premierul italian nu a putut sa nu comenteze decizia legislativului european. Rezolutia este -absolut nefondata-, declarand ca documetul nu l-a intristat deloc, pentru ca este nu are fundament, Parlamentul European -intelegand gresit realitatea-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















