S-a redeschis sau nu navigaţia pe canalul ucrainean Dunăre – Marea Neagră? Nicio confirmare oficială, dar atat presa de la Kiev, cat şi politicienii ţării vecine abordează subiectul la timpul trecut, ca un fapt comis deja. Deşi fusese anunţată o reinaugurare cu fast şi tam-tam. Oricum, ziarele au reluat în detaliu istoria agitată a acestui obiectiv catalogat strategic de Ucraina, punand accent pe atitutinea ostilă a Romaniei, îngrijorată, spune Kievul, că va pierde supremaţia asupra transporturilor fluviale de mărfuri. A scris, de asemenea, că banii cheltuiţi se vor amortiza în zece ani, dar că, ce contează, Bîstroe reprezintă o -fereastră spre Europa-. Sunt convins, lansa în acest sens ministrul ucrainean al transporturilor şi comunicaţiilor, Nikolai Rudkovski, -că acest canal nu reprezintă exclusiv locuri de muncă pentru oameni, speranţă de viaţă pentru regiune, dar şi un pas concret de apropiere a Ucrainei de UE-. Adresandu-se presei în timpul unei vizite în regiunea Odessa, el a precizat că 30% din navele care traversează Bîstroe sunt de tranzit. -O dovadă a avantajelor canalului ucrainean faţă de cel romanesc, el funcţionand non-stop şi în sens dublu-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















