Administratia Federala a Aviatiei Americane (FAA) a ordonat efectuarea de urgenta a unor verificari la peste 1.400 de avioane Boeing, dupa descoperirea unor defectiuni la pompele de combustibil ce pot provoca explozii. Liniilor aeriene li se cere sa depisteze aparatele de zbor carora le-au fost montate pompele, instalate pe trei tipuri de avioane Boeing, in prima parte a anului. Companiile de zbor au primit un ragaz de patru zile in care sa efectueze inspectiile, dar administratia federala spune ca pasagerii nu trebuie sa se alarmeze. Este posibil ca 3.000 de aparate de zbor din intreaga lume sa fie afectate, iar autoritatile americane trimit instiintari unor agentii similare din diverse tari.
FAA linisteste publicul spunand ca pana in prezent nu a avut loc nici un incident (federatia, cel putin, nu a primit, vreun raport in acest sens) si nu este cazul sa fie alarmati clientii companiilor aeriene care detin aparate Boeing.
Pompele cu pricina se regasesc pe mai multe modele de aparate (de transport pasageri sau cargouri) din seria 737, 747 si 757.
In pofida declaratiilor linistitoare, directorul adjunct al FAA, Ron Wojnar, a sugerat liniilor aeriene care detin modele cu respectivele pompe de combustibil sa dispuna ca tehnicienii sa aiba permanent in vedere alimentarea corecta cu combustibil pentru a putea acoperi pierderile din timpul turbulentelor sau altor dificultati de zbor ce pot determina cresterea cosumului de combustibil.
Actiune mondiala fara precedent
Avand in vedere numarul mare de aparate Boeing folosite de companiile aeriene din lume, actiunea de verificare a problemelor depistate este de o amploare fara precedent. De la liniile nationale australiene si pana la China Airlines sau Northwest Airlines, foarte multe companii au sesizat anumite probleme chiar in timpul zborului, suficient de alarmante cat sa determine verificarea aparatelor.
Alarma a fost trasa de un aparat britanic al companiei Easyjet, care a observat ca pompa a incetat sa funtioneze, dand de inteles echipajului ca a scazut presiunea combustibilului in rezervoare. La o saptamana de la acest incident, un alt aparat Boeing, de aceasta data al companiei Northwet Airlines, a acuzat probleme asemanatoare, motivul presupus fiind o schimbare a presiunii. Un al treilea aparat Boeing apartinand China Southern Airlines a experimentat ceva asemanator.
In plus, nu este exclus, sustin comentatorii, ca explozia rezervorului sa fi determinat prabusirea, in 1996, a unui aparat in Long Island, provocand moartea a 800 de persoane.
Compania TAROM nu a primit nici o instiintare pentru verificarea avioanelor Boeing
Compania TAROM nu a primit nici o instiintare de la Administratia Federala a Aviatiei Civile Americane privind efectuarea unor verificari la avioanele Boeing, urmand ca in cazul existentei unei asemenea atentionari sa procedeze in consecinta – afirma surse din Ministerul Transporturilor.
Un moment delicat pentru companie
Compania Boeing pare sa se confrunte, in prezent, cu mai multe probleme delicate. Pe langa verificarile pe care va trebui sa le efectueze – care vor afecta, foarte probabil, prestigiul companiei – Boeing se confrunta, zilele acestea, si cu probleme interne. Uniunea sindicala a companiei, reprezentand interesele profesionale a circa 25.000 de muncitori – a votat pentru a doua oara impotriva ofertei de conctract elaborat de staff-ul managerial din cadrul Boeing. Daca nu se va ajunge la nici un fel de acord de compromis in cursul acestei saptamani, muncitorii vor declansa o greva cu consecinte grave pentru companie. Contractul precedent expira duminica, iar in cazul in care managerii refuza in continuare sa schimbe viitoarea oferta de contract, compania va cunoaste cele mai dificile momente din istoria aviatiei.
Se pune intrebarea – si probabil ca partile implicate isi pun de mult aceste probleme – daca merita ca toate aceste neintelegeri sa duca la o greva cu pierderi incalculabile.
Managerii se tin puternic pe pozitii si nu vor sa schimbe nimic din oferta lor, chiar daca stiu ca risca enorm. Ei sustin ca sindicatul si-a influentat excesiv membrii si exercita presiuni acolo unde nu este cazul.
Precedente pentru situatii-limita in cadrul companiei au mai existat. Poate acesta este si motivul pentru care managerii nu sunt prea alertati, deocamdata, de atitudinea ferma a sindicatului. In 1980, de exemplu, negocierile au durat 48 de zile, iar in 1995 – chiar 69 de zile.
Principalele nemultumiri ale sindicatului sunt legate de fodul de pensii, de conditiile de munca si de asigurarile de sanatate. Managerii trateaza cu oarecare distanta cererile de schimbare a proiectului, sustinand ca aceste revendicari sunt un adevarat laitmotiv al boicotarilor sindicatului. Principalul lider sindical este insa hotarat sa-si continue politica de pana acum si a declarat presei ca va vota, si de aceasta data, impotriva ofertei propuse de companie. Asigurarile de sanatate trebuie sa fie mai mari, iar sumele alocate de proiectul ofertantilor nu acopera nici macar siguranta locurilor de munca. Cel putin in ce priveste asigurarile de sanatate, uniunea sindicala se bazeaza pe precedentul favorabil din 1995, cand, sub presiunea sindicala, compania a aprobat un bonus mai mare decat cel prevazut initial. Toate aceste neintelegeri si discutii in contradictoriu tin de atmosfera de normalitate a unei companii de dimensiunile si importanta unei companii cum este Boeing. Tocmai din aceste motive, comentatorii cred ca situatia nu este nici pe departe atat de dramatica pe cat ar putea intelege cineva din afara companiei.
Probabil ca negocierile vor mai dura, iar in cele din urma se va ajunge la o solutie de compromis. In pofida racelii manifestate fata de sindicalisti, directorii de la Boeing stiu, probabil, foarte bine la ce se expun atunci cand negociaza cu muncitorii si reprezentantii lor sindicali.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















