Home În Lume Bucuresti, intre Kiev si Chisinau

Bucuresti, intre Kiev si Chisinau

DISTRIBUIŢI


Nu, dincolo de granitele noastre rasaritene, in Republica Moldova si in Ucraina, lucrurile refuza sa revina la normal. La Chisinau, presedintele Vladimir Voronin a deplans soarta partidului de guvernamant, care, zice el, de fiecare data cand apara interesele nationale ale statului, este luat de urechi si admonestat ba de Bucuresti, ba de Moscova, in functie de contextul politic. Voronin n-a spus nimic de Ucraina, unul dintre mediatorii procesului de pace din Transnistria si care se afla acum intr-un conflict deschis cu Rusia, din cauza neintelegerilor teritoriale legate de suprematia asupra Marii Azov. De altfel, presedintele Leonid Kucima a calificat Rusia drept -un vecin rau-. Kremlinul nu a raspuns acestui atac, care nu face decat sa incinga si mai mult spiritele in regiune, intr-un moment in care atat Republica Moldova, cat si Ucraina par sa joace un nou episod din epopeea integrarii europene.

-Partidul comunistilor este singura formatiune politica a tarii, care demonstreaza populatiei ca patria noastra are capitala nu la Bucuresti, Moscova, Lisabona sau Bruxelles. Ea se afla numai si numai la Chisinau-, lansa Voronin, la o conferinta stiitifico-practica. Potrivit spuselor sale, -daca ne aparam interesele in confruntarea cu oligarhii rusi, suntem invinuiti de sentimente antiruse, inspirate, zice-se, de Bucuresti-. Iar daca, a continuat liderul de la Chisinau, -ne aparam dreptul de a ne numi Moldova, imediat ni se reproseaza ca promovam politica Moscovei-. Posibil, numai ca vinovat de aceasta stare de lucruri nu este Bucurestiul. Cu Rusia este altceva, Kremlinul avand propriile sale jocuri in acest spatiu strategic. Problema este ca rolul Republicii Moldova in viitoarea arhitectura europeana nu a fost inca stabilit. Unii, altii – iar acestia pot fi, in egala masura, Uniunea Europeana, Rusia, Ucraina sau chiar Statele Unite – inca mai lucreaza la detalii, calculand avantajele si dezavantajele diferitelor variante. Si, fireste, cautand sa castige cat mai mult din aceasta afacere.

Ce are de castigat Kievul? La ultimul summit UE-Ucraina, emisarii Bruxellesului declarau ca Ucraina este sortita sa fie -scutul energetic al Uniunii Europene-. O misiune care, inainte de toate, reclama o convietuire -pasnica si senina- cu Moscova, avand in vedere ca Ucraina este tranzitata in lung si in lat de petrolul si gazele naturale rusesti in drumul lor spre Europa. Domeniu sensibil de colaboare, unde dialogul dintre Moscova si Kiev se rupe, transformandu-se in cearta. Intr-un asemenea context, a venit scandalul legat de digul pe care, spune Kievul, rusii il construiesc pe teritoriu ucrainean. S-a vorbit de un posibil conflict militar intre cele doua state slave, iar seful diplomatiei de la Kiev, Konstantin Griscenko, anunta ieri, fara detalii, ca Ucraina a demarat consultatii cu mai multe state. In timp ce SUA chema cele doua parti sa rezolve situatia creata pe cale pasnica. Pe acest fundal, s-au facut auzite voci care sa afirme ca intreaga poveste s-ar putea termina cu iesirea Ucrainei din Spatiul economic unic, organism infiintat recent de Ucraina, Rusia, Belarus si Kazahstan. Un gest dorit de multa lume, inclusiv de Moldova, SUA sau UE. Daca lucrurile vor evolua dupa acest scenariu, atunci Chisinaul si Kievul si-ar putea concentra atentia asupra GUUAM, structura care mai reuneste Georgia, Armenia si Uzbekistan si care a fost puternic sustinuta de Washington, spre disperarea Moscovei. Scenariul este destul de complicat si riscant, orice pas gresit, orice vorba aruncata la intamplare putand arunca totul in aer. Cert este ca pentru a iesi din vizorul Moscovei, Kievul si Chisinaul trebuie sa atraga atentia asupra lor, dand amploare unor probleme minore, in ultima instanta. Procedand ca atare, cele doua foste republici sovietice spera, in egala masura, sa scape de pericolul de a ajunge, la un moment, dat un fel de tampon intre Rusia si Uniunea Europeana largita. Fara indoiala, faptul ca relatiile dintre Bucuresti si Chisinau s-a incins in contextul incordarii raporturilor dintre Kiev si Moscova poate fi o simpla coincidenta. Dar tinand cont de interesele comune ale Ucrainei si Moldovei, lucrurile capata alta conotatie: ceea ce se intampla este jocul lor, unde nu exista loc pentru a treia persoana.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.