Home În Lume Bucureștii și Chișinăul examinează posibilitatea creării unui spațiu informațional comun

Bucureștii și Chișinăul examinează posibilitatea creării unui spațiu informațional comun

DISTRIBUIŢI

Deputați din parlamentele Republicii Moldova și României au discutat luni, la Chișinău, posibilitatea unor amendamente legislative pentru crearea unui spațiu informațional comun. Reuniunea la care au luat parte membri ai Comisiei comune pentru integrare europeană s-a desfășurat în contextul vizitei președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la Chișinău. Una dintre temele principale abordate a fost necesitatea elaborării unui proiect de lege care ar permite transmiterea canalelor TV și radio din România în Republica Moldova și viceversa, a declarat pentru Agerpres deputatul Eugen Tomac. 'Am discutat un subiect extrem de important pe care îl promovez cu toată convingerea și anume de a elabora în cadrul acestei comisii un proiect privind crearea unui spațiu comunicațional comun România-Republica Moldova și aici mă refer la tot ceea ce ține de audiovizual, comunicații. Cred că este foarte important ca relația dintre cele două state să intre într-o nouă etapă, pentru ca instituțiile audiovizualului din România și Republica Moldova să aibă acces reciproc liber și gratuit', a spus Eugen Tomac. (D.S.)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.