Presedintele american, George W. Bush, a plecat din Argentina inca inainte de reuniunea finala, la care participantii au ajuns la concluzia ca… nu au reusit sa se puna de acord. De altfel, la fotografia de familie, mai multi sefi de stat parasisera deja statiunea turistica unde s-a desfasurat reuniunea.
Seful Casei Albe s-a dus la summit-ul Americilor de la Mar del Plata pentru a-i convinge pe cei 34 de sefi de stat sa accepte crearea unei zone de comert liber, din Alaska si pana in sudul extrem al Americii Latine, pe motiv ca acest lucru ar crea prosperitate pentru un spatiu liber de bariere comerciale mai mare decat Uniunea Europeana. Dar in fata opozitiei Braziliei, Argentinei si Venezuelei, trei dintre cele mai mari economii ale continentului, Bush s-a lasat pagubas, cel putin pana la urmatorul summit. Principalul sau oponent la reuniune a fost presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, un politician de stanga si un aliat al liderului cubanez Fidel Castro, care crede ca piata libera nu face decat sa mareasca prapastia dintre bogati si saraci. -Marele perdant de astazi a fost George W. Bush, care a plecat ranit grav-, a vociferat Chavez la conferinta de presa. De altfel, in fata manifestantilor care nu au tinut cont de ploaia de afara, insusi seful Casei Albe a recunoscut ca -nu este usor sa fiu primit in vizita-. Nu inainte de a multumi presedintelui argentianian, Nestor Kirshner, pentru ospitalitate. Imaginea presedintelui american a avut de suferit in America Latina de pe urma razboiului din Irak, pe care multi sud-americani il considera o manifestare a imperialismului.
Discutiile privind crearea zonei de liber schimb a Americilor au inceput acum doi ani, dar Washingtonul continua sa insiste pentru aprobarea sa. Potrivit oficialilor americani, 29 din cele 35 de state participante la reuniune au sustinut propunerea. Cu toate acestea, presedintele chilian, Ricardo Lagos, a acceptat faptul ca participantii si-au mentinut punctele de vedere diferite, acesta fiind motivul pentru care acordul nu a fost acceptat. La randul sau, presedintele Mexicului, Vicente Fox, a spus ca discutiile vor continua cu 29 de state care sunt de partea Washington-ului, dar nu si cu cei pe care i-a numit disidenti, precum Argentina, Brazilia, Uruguay si Paraguay.
Chiar daca aceste tari sunt constiente de importanta relatiei comerciale cu Statele Unite, ele nu cred ca fortarea pe agenda a deschiderii negocierilor pe marginea zonei de comert liber are sanse in acest moment, in care America Latina este profund divizata in ceea ce priveste relatiile cu America. Continentul ofera imagine total diferita de la nord la sud, din punct de vedere al standardului de viata. In timp ce Statele Unite si Canada au un standard de viata ridicat, in America Latina circa 220 de milioane dintr-o populatie de cinci sute de milioane de locuitori sunt afectati de saracie.
Potrivit statisticilor, aproape o suta de milioane de latino-americani traiesc cu mai putin de un dolar pe zi.
Fara sa fie descurajat de esecul din Argentina, presedintele american a plecat brusc spre Brazilia, unde s-a intalnit cu omologul sau in incercarea de a-l convinge sa sustina acordul. Brazilia este cea mai mare tara din America Latina, a cincea economie a lumii, si are o influenta imensa in randul vecinilor. Iar la Mar del Plata, presedintele Luiz Inacio Lula da Silva a fost impotriva schimbarii propuse de Bush, chiar daca initial, adica acum doi ani, a parut sa fie de acord cu ideea. Dar vizita in Brazilia, unde da Silva i-a pregatit presedintelui american un barbecue in curtea resedintei sale, ar putea inclina balanta spre un nou aliat al Americii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















