Presedintele George Bush va semna, zilele acestea, una dintre cele mai contestate legi cu privire la subventiile din agricultura. Comentatorii economici considera ca, o data cu semnarea noii legi, economia americana va fi supusa unor riscuri destul de mari, iar reforma economica va fi si ea serios periclitata.
Pe langa faptul ca subventiile sunt preferentiale, de cele mai mari sume beneficiind tocmai statele care l-au votat masiv pe actualul presedinte (ar fi de adaugat ca statul din care provine Bush va primi pentru un milion de dolari), pun in pericol capacitatea fermierilor de a se mentine la un nivel avansat de dezvoltare in ce priveste tehnologia folosita, dar si produsele muncii lor. Analistii se mai tem si de faptul ca noile subventii vor frana reforma din acest sector de activitate si vor afecta comertul liber la nivel mondial.
Administratia va face orice pentru a evita supraproductiile
Cresterea subventiilor din agricultura este explicabila, in primul rand, prin teama de supraproductii. Fermierii americani dispun de o tehnica si tehnologie atat de avansata, incat pot obtine rezultate din ce in ce mai bune fara prea mari dificultati. Acestea nu sunt insa prea dorite, pentru ca supraproductiile ar atrage imediat scaderea drastica a preturilor. O data creata o astfel de realitate economica, situatia se poate inrautati pe zi ce trece: produsele – din cauza perisabilitatii – ar ajunge sa fie aruncate in cantitati mari, iar fermele americanilor ar fi in scurt timp falimentare.
Republicanii se tem ca noile reglementari vor mari dependenta fermierilor
Legea subventiilor din agricultura pare sa nu fie neaparat orientata de politic. Critici au fost la adresa sa atat din partea republicanilor, cat si din partea democratilor. Cea mai pertinenta observatie se refera la faptul ca noile subventii (relativ mari, in comparatie cu subventiile acordate anul trecut) vor mari dependenta fermierilor de banii furnizati de stat.
Cei mai nefericiti vor fi, desigur, micii fermieri, care nici nu vor primi prea multi bani si, probabil, si lor li se va impune o franare a productiei pentru evitarea remodelarii frecvente a preturilor.
Nici UE nu sta mai promitator la capitolul subventiilor din agricultura
Pericolele din agricultura americana se manifesta si in sistemul european. Prin asa numita Politica Agricola Comuna (CAP Common Agricultural Policy) se incearca, de asemenea, evitarea acelorasi pericole care ameninta si asupra agriculturii americane. Costul evitarii unor catastrofe produse de supraproductii se plateste anual cu miliarde de euro. Fermierii europeni sunt platiti anual doar pentru a nu produce, pentru a-si -repauza- pamanturile in ideea unor tehnologii moderne care promoveaza imbunatatirea anuala a pamanturilor.
Pericolul care ramane, insa, in ciuda politicilor experimentate, este acela al efectelor protectioniste promovate de alte state. Acestea pot detemina grave disfunctionalitati comerciale si pot da peste cap intreaga concurenta din domeniu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















