Home În Lume Bush s-a dus sa-l consoleze pe Putin

Bush s-a dus sa-l consoleze pe Putin

DISTRIBUIŢI

Fara a mai astepta ceremonia oficiala de inchidere a summitului NATO, presedintele Statelor Unite, George W. Bush, s-a deplasat ieri la Sankt-Petersburg pentru o scurta, dar consistenta, intrevedere cu omologul sau rus, Vladimir Putin. Discutiile din capitala nordica a Rusiei, cum i se mai spune orasului de pe Neva, vor fi continuate la 9 decembrie, cand la Moscova va sosi intr-o vizita de lucru secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, George Robertson. Merita mentionat ca Bush l-a adus acasa din capitala ceha pe seful diplomatiei de la Kremlin, Igor Ivanov.

-Bush s-a dus la Sankt-Petersburg pentru a-l consola pe Putin dupa Praga-. Asa au privit analistii si majoritatea presei de la Moscova vizita locatarului de la Casa Alba. In ce sens sa-l linisteasca? Adica sa-i spuna ca -ce s-a facut e un bun facut-, explica Viktor Kremeniuk, adjunctul directorului Institutului pentru SUA si Canada. In ultima instanta, a continuat el, -ceea ce s-a intamplat la Praga a fost ca o sfidare a Rusiei. De aceea, Bush a considerat oportun sa minimalizeze, intr-o oarecare masura, importanta invitarii statelor baltice sa adere la NATO. La randul sau, Putin va incerca sa obtina din partea colegului sau american garantii din partea Aliantei ca pe teritoriul Letoniei, Lituaniei si Estoniei nu vor fi amplasate anumite tipuri de armament-.

Ce deranjeaza Moscova

Fireste, acesta nu este decat un simplu aspect al problemei. Deoarece pe agenda de lucru a celor doi sefi de stat au figurat, alaturi de extinderea NATO, dosarul irakian si perspectiva relatiilor bilaterale. Insiruirea a fost aleatorie, fiecare dintre subiecte meritand o pozitie fruntasa. Si cu toate acestea, daca este sa judecam dupa afirmatiile politicienilor rusi, viitorul raporturilor Moscovei cu Occidentul va traversa prisma extinderii. De precizat ca la Kremlin se vorbeste despre acest proces de integrarea euro-atlantica ca o -adaptare la noile provocari ale lumii contemporane-, dintre care amenintarea terorismului international este plasata de diplomatia rusa pe primul plan. -In mod real, Rusia va inceta sa mai vada in NATO un pericol la adresa securitatii sale doar atunci cand asigurarile si promisiunile Occidentului se vor regasi in schimbarile pe care Alianta le va opera in planurile sale operativo-tactice-, scria ieri cotidianul -Vremia Novostei-. De fapt, ceea ce deranjeaza in mod evident Rusia este ideea ca, la un moment dat, Letonia, Lituania si Estonia, trei foste republici sovietice, vor ajunge sa discute cu Moscova de pe pozitia fortei. Iesite, in urma cu aproape 12 ani, de sub papucul Kremlinului, cele trei baltice si-au gasit acum un -alt frate mai mare-, in persoana NATO si, implicit, a SUA. Or, in aceste conditii, Rusia nu-si va mai putea permite un dialog ca de la un superior la un subaltern sau macar ca de la egal la egal.

Dusmanul vostru va fi si dusmanul nostru

E adevarat, la Praga toti cei prezenti la summit, incepand cu Bush, au repetat aproape pana la enervare ca toate deciziile adoptate aici nu sunt indreptate impotriva Rusiei. Se are in vedere atat extinderea, cat si crearea unor forte de reactie rapida. Cu toate acestea, ziarele moscovite de ieri au scos in evidenta o fraza rostita de liderul american, conform careia -oricine va deveni dusmanul vostru, va deveni si dusmanul nostru-. Cu alte cuvinte, rastalmacea -Nezavisimaia gazeta- vorbele lui Bush, -fostii sateliti sovietici se vor afla, de acum inainte, sub protectia sigura a scutului NATO, ceea ce inseamna ca momente precum august 1968 nu vor mai exista-. Ciulind urechile, Kremlinul si-a exprimat speranta ca -procesul de largire va evolua astfel incat misiunea initiala a NATO sa fie reorganizata intr-un mod corespunzator-. Si aici vine lista semnelor de intrebare ale Moscovei.

Daca, daca, daca

Nu este clar cum vor coexista, pe viitor, Rusia si Alianta Nord-Atlantica sub noua ei infatisare. La fel cum nu este clar ce forme va imbraca NATO pe parcursul procesului de extindere. In alt treilea rand, cei de la Kremlin ar dori sa afle in ce anume va consta preconizata transformare si, nu in ultimul rand, cum va reactiona Rusia la toate aceste prefaceri. La incheierea lucrarilor noului consiliu de colaborare Rusia-NATO, seful diplomatiei de la Kremlin, Igor Ivanov, declara ca raporturile tarii sale cu Alianta vor depinde de modul in care organizatia se va schimba. Daca in directia consolidarii securitatii europene, atunci Moscova este gata sa dea o mana de ajutor. Mai multe Ivanov nu a catadicsit sa spuna. Au vorbit in locul lui analistii politici, in viziunea carora, daca NATO se va extinde pur si simplu, ramand acelasi bloc militar si nu-si va concretiza cu fapte frazele sforaitoare cum ca Rusia nu mai este inamic, atunci Moscova va fi constransa sa-si construiasca relatiile dupa cu totul alte criterii. Una este ca NATO sa devina, dupa cum aprecia politologul rus Serghei Karaganov, -o alianta in numele securitatii, iar cu totul altceva este o masina de razboi, adica un imens pericol pentru Rusia-.

O puternica impresie

Este de la sine inteles ca intrevederea de ieri dintre Putin si Bush nu a reusit sa spulbere toate indoielile care macina Rusia. Cert este ca liderul de la Kremlin s-a straduit sa faca din cele cateva ore petrecute de familia Bush la Sankt-Petersburg clipe de neuitat. Chiar alegerea locului intalnirii nu a fost intamplatoare: se pare ca presedintele american a fost puternic impresionat de Sankt-Petersburg. Daca atunci convorbirile au fost gazduite de fostul Palat al lui Petru I, acum ele s-au desfasurat in somptuoasele si proaspat renovatele saloane ale Palatului Ekaterinei a II-ea. Dupa o excursie prin salile aurite ale fastuosului edificiu, cei doi sefi de stat s-au retras, impreuna cu colaboratorii lor la discutii.

120 de minute

Dupa doua ore, Bush si Putin au iesit in fata presei pentru a spune ce era necesar pentru a satisface curiozitatea ziaristilor. Astfel, seful statului rus a spus ca, -pe masura reorganizarii NATO, autoritatile de la Moscova nu au exclus posibilitatea adancirii relatiilor cu Alianta daca activitatea acesteia va raspunde intereselor nationale ale Rusiei. Pe de alta parte, cei doi presedinti au -cerut Irakului sa se supuna in totalitate Rezolutiei 1441 a Consiliului de Securitate al ONU si sa accepte o colaborare neconditionata cu inspectorii internationali in vederea indeplinirii obligatiunilor asumate de Bagdad in domeniul dezarmarii. In caz contrar, Irakul va suporta consecinte dintre cele mai serioase-. In plus, SUA si Rusia au convenit sa coopereze in lupta impotriva terorismului. Aseara, Bush a plecat spre Lituania, la o alta intrevedere cu liderii celor trei state baltice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.