Aproape 10.000 de membri ai Garzii Nationale vor fi trimisi sa pazeasca cei 3.200 kilometri de frontiera dintre Statele Unite si Mexic. Presedintele George W. Bush urma sa anunte oficial aceasta decizie ieri seara, in cadrul unui discurs televizat de la Casa Alba.
Dupa datele oficiale, in America exista peste 12 milioane de imigranti ilegali ce creeaza probleme autoritatilor, iar reforma in acest domeniu a fost una dintre temele campaniei electorale cu care Bush si-a asigurat realegerea. La inceputul lunii mai, milioane de imigranti au iesit in strada in majoritatea metropolelor americane, pentru a prostesta fata de legislatia considerata incorecta fata de cei care sustin, in mare parte, economia SUA.
Trimiterea de trupe la granita cu Mexicul a fost deja evocata joi in Camera Reprezentantilor, ca unul dintre mijloacele de lupta impotriva traficului ilegal de persoane si de droguri. Senatul insa s-a opus, ceea ce nu il impiedica pe presedinte sa renunte la initiativa. In fata ingrijorarilor exprimate de seful statului mexican, Vincente Fox, care a declarat ca se teme de -militarizarea frontierei cu Statele Unite-, Bush a incercat sa mai calmeze spiritele, explicand ca este vorba de -un ajutor temporar acordat politiei de frontiera de catre Garda Nationala-.
De fapt, masura drastica propusa de Bush isi are originea tot in caderea in sondaje a sefului Casei Albe, care zilele trecute a coborat sub 30%. In fata nemultumirilor americanilor legate de faptul ca imigrantii hispanici -strica piata- fortelor de munca si in fata cererilor repetate exprimate de colegii din Partidul Republican, presedintele a decis sa ia masuri drastice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















