Nafissatou Diallo dorește să îi fie recunoscută calitatea de victimă și realitatea agresiunii la care a fost supusă, a subliniat avocatul francez al acesteia miercuri, în prima zi de audieri la New York în cadrul unei proceduri civile vizând obținerea de despăgubiri de la Dominique Strauss-Kahn, fostul director al FMI. Camerista îl acuză pe DSK că a violat-o în 2011, în hotelul Sofitel din New York. Justiția americană a renunțat la acuzațiile penale formulate împotriva lui Strauss-Kahn, apreciind că Diallo, care a mințit în mai multe rânduri autoritățile americane, nu prezintă suficientă credibilitate pentru a fi audiată în cadrul unui proces penal. Camerista a declanșat proceduri civile pentru a obține despăgubiri. Avocații lui Strauss-Kahn au încercat miercuri să convingă un judecător din Bronx că el nu poate face nici obiectul unei proceduri civile în cazul Diallo, deoarece era protejat la momentul faptelor de o „imunitate absolută” în calitate de director al FMI.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















