Campania democratilor pentru prezidentialele americane a intrat in linie dreapta, peste o saptamana fiind programata Conventia Democrata, la Boston, unde candidatura Kerry-Edwards va deveni oficiala. John Kerry a acceptat sa participe la trei dezbateri televizate alaturi de adversarul sau republican, George W. Bush, a anuntat directorul sau de campanie. Kerry este de acord sa il intalneasca pe Bush la datele propuse de comisia pentru dezbateri prezidentiale – 30 septembrie, 8 octombrie, 13 octombrie – a precizat Mary Beth Cahill. Echipa de campanie a presedintelui american nu a anuntat, pentru moment, decizia acestuia.
Dezbaterile care vor precede scrutinul prezidential, programat pentru 2 noiembrie, -vor da posibilitatea americanilor sa aprecieze singuri ce intentioneaza Kerry si Edwards sa faca pentru consolidarea economiei, sprijinirea familiilor care lucreaza in conditii dure, mai buna protejare a teritoriului american si recastigarea respectului lumii pentru America-, a declarat Cahill. Comisia de dezbateri a propus desfasurarea a doua discutii fata in fata, prima centrata pe problemele de politica interna, iar cea de-a doua vizand politica externa americana.
In cadrul celei de-a treia dezbateri, cei doi candidati vor raspunde intrebarilor unui public reprezentativ pentru electoratul american, selectionat de un institut de sondare a opiniei publice.
De asemenea, comisia intentioneaza sa organizeze, la 5 octombrie, o dezbatere electorala la care sa participe candidatii pentru functia de vicepresedinte, republicanul Dick Cheney si democratul John Edwards.
Promisiuni electorale
Intre timp, discursurile electorale isi urmeaza cursul. In cadrul unui interviu acordat -The Wall Street Journal-, John Kerry si-a expus opinia in legatura cu Irakul si a enumerat trei conditii pentru retragerea trupelor americane, in cazul in care va deveni presedinte. -Nivelul de stabilitate, masurile viitoare pentru mentinerea stabilitatii si abilitatea fortelor de securitate. Acestea sunt cele trei conditii-, a afirmat candidatul democrat. El a mai avertizat ca o masura electorala a actualului presedinte ar putea fi retragerea unei parti a soldatilor americani desfasurati in Irak, chiar inaintea alegerilor. Kerry a cerut o mai mare implicare internationala in Irak, dar s-a ferit sa afirme ca sustine retragerea totala a americanilor. Pe de alta parte, pregatind Conventia Democrata din 26 iulie, John Kerry i-a cerut fostei prime doamne a Americii, senatorul democrat Hillary Clinton, sa participe activ la Conventie. Daca in urma cu doua luni, Hillary Clinton era acreditata ca fiind un posibil candidat la vicepresedintie, ea nu figura nici macar pe lista vorbitorilor din timpul Conventiei. In fata revoltei democratilor, Kerry i-a cerut sa il prezinte pe sotul ei, fostul presedinte Bill Clinton, care are programat un discurs de sustinere a celor doi candidati democrati. Desi ambii soti Clinton au probleme de imagine, Hillary din cauza esecului planului de reforma in domeniul sanatatii, iar Bill din cauza mult mediatizatei aventuri cu Monica Lewinski, democratii tot se bazeaza pe popularitatea celor doi. Aparitia lor la Boston va fi programata pentru prima zi a Conventiei, pentru ca apoi participantii sa se poata concentra pe -echipa democrata-.
Dezmintire
In cealalta tabara, a republicanilor, vicepresedintele Dick Cheney a dezmintit zvonurile privind retragerea sa din cursa electorala. -Da, Cheney va candida alaturi de Bush-, a declarat Scott McClellan, purtatorul de cuvant al presedintiei americane. -Uneori sunteti fascinanti-, a spus McClellan, reprosandu-le ziaristilor ca alimenteaza speculatiile, chiar daca au raspunsul la intrebari de mai mult timp. McClellan a reactionat astfel la un articol din -New York Times- in care se afirma ca Cheney ar fi o personalitate prea controversata pentru a candida alaturi de Bush la alegerile din noiembrie.
Potrivit -New York Times-, Cheney il inlocuise de curand pe medicul lui personal, dar nu din cauza incompetentei acestuia, ci pentru a angaja alt medic care sa ii spuna ca starea de sanatate nu ii mai permite sa indeplineasca un nou mandat de vicepresedinte. Demiterea medicului a intervenit dupa dezvaluirile ca Cheney era tratat pentru dependenta de analgezice.
Presedintele american, George W. Bush, a semnat o lege care pedepseste aspru uzurparea identitatii, infractiune care a afectat, in 2003, circa zece milioane de persoane si a costat institutiile financiare si companiile americane 50 miliarde de dolari. In urma adoptarii acestei legi, hotii de identitate risca o condamnare pana la doi ani de inchisoare sau cinci ani de inchisoare in cazul in care uzurparea identitatii este legata de activitati teroriste.
Comisia Federala pentru Comert (FTC) a estimat, in septembrie 2003, ca aproximativ 27,3 milioane de americani au fost victimele furtului de identitate, in cursul ultimilor cinci ani.
Strategii
Pentagonul face demersuri pentru a evita organizarea de noi audieri publice in Congresul american in legatura cu scandalul abuzurilor la care au fost supusi detinutii de la Abu Ghraib, inaintea alegerilor prezidentiale, a declarat, ieri, un congresman republican. -Pentagonul recurge la amanari si incearca sa impiedice organizarea de noi audieri privind abuzurile de la Abu Ghraib inainte de 2 noiembrie, refuzand sa permita audierea martorilor- de catre membrii Comisiei Fortelor Armate din Senat, a declarat sursa citata, sub acoperirea anonimatului. Comisia Fortelor Armate, prezidata de republicanul John Warner, incearca sa continue audierile pentru a raspunde mai multor probleme, printre care amploarea torturilor si abuzurilor la care au fost supusi detinutii din Irak, Afganistan si alte state, precum si responsabilitatea ierarhica.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















