Home În Lume CE va avea noi membri: Neven Mimica, ales comisar pentru Protecția Consumatorilor

CE va avea noi membri: Neven Mimica, ales comisar pentru Protecția Consumatorilor

DISTRIBUIŢI

Parlamentul European (PE) a aprobat ieri, cu o largă majoritate, nominalizarea croatului Neven Mimica în postul de comisar european însărcinat cu Protecția Consumatorilor, relatează AFP. Nominalizarea lui Mimica a fost aprobată cu 565 de voturi pentru, 64 împotrivă și 64 de abțineri. Actualul vicepremier social-democrat croat va prelua funcția pe 1 iulie, la Bruxelles, în momentul în care țara sa va deveni, în mod oficial, cel de-al 28-lea stat membru al Uniunii Europene (UE). La începutul lunii, în cursul audierii în fața unei comisii a PE, Mimica a promis să fie "gardianul protejării consumatorilor europeni", însă va avea puțin timp la dispoziție pentru a demonstra acest lucru, deoarece mandatul său se va încheia odată cu cel al membrilor actualei Comisii, pe 31 octombrie 2014. Mimica nu este un necunoscut la nivel european. Economistul, care va împlini în curând 60 de ani, a ocupat numeroase posturi legate de UE, inclusiv pe cel de negociator-șef al Croației pentru Acordul de Stabilizare și Asociere cu Uniunea Europeană. Neven Mimica va prelua o parte a dosarelor gestionate în prezent de către maltezul Tonio Borg, care se va ocupa de-acum exclusiv de domeniul sănătății publice. Liderii europeni vor aproba oficial nominalizarea sa cu ocazia unui summit, la Bruxelles, pe 27 și 28 iunie.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.