
Procesul oamenilor de afaceri ruși Mihail Hodorkovski și Platon Lebedev, aflați în închisoare, a fost considerat "inechitabil", joi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), relatează AFP.
Judecătorii de la Strasbourg au apreciat că acuzațiile aduse celor doi "au fundamente solide", dar că procesul a fost "inechitabil" și că "încarcerarea lor în penitenciare îndepărtate nu este justificată".
Într-o hotărâre lungă și complexă, ei au reținut o serie de încălcări din partea Rusiei ale Convenției europene a drepturilor omului, între care, în primul rând, o încălcare a "dreptului la un proces echitabil", o "atingere adusă confidențialității relației avocat/client, dar și colectării și examinării probelor de către jurisdicția care judecă".Curtea a condamnat Rusia să îi plătească suma de 10.000 de euro lui Hodorkovski, pentru un prejudiciu moral, dar a respins cererea lui Lebedev de despăgubiri materiale.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















