Site-ul de Internet al unui important minister japonez și alte 18 site-uri nipone au fost vizate în ultimele zile de atacuri aparent chineze, au anunțat miercuri autoritățile nipone pe fondul tensiunilor dintre cele două țări. Pe majoritatea acestor site-uri au apărut mesaje care proclamă proprietatea chineză asupra insulelor Diaoyu, controlate de Japonia și numite de aceasta Senkaku, a precizat poliția într-un comunicat. Ea a adăugat că aproximativ 300 de organizații japoneze au fost desemnate drept ținte potențiale de către Union Honker, un grup de hackeri chinezi. Printre site-urile vizate figurează cel al Ministerului Afacerilor Interne și Comunicării, o administrație strategică care se ocupă în special cu statistici, poștă, telecomunicații și colectivități locale. Site-ul de Internet al Departamentului de statistici al ministerului a fost vizat de un atac de tipul negarea serviciului. În punctul culminant al atacului, duminică după-amiază, 95 la sută din traficul către acest site venea din China, a explicat ministrul de resort, Tatsuo Kawabata, citat de agenția de presă Kyodo. Tensiunea a crescut puternic în ultimele zile între Japonia și China, după naționalizarea de către Guvernul nipon a insulelor Senkaku, nelocuite și situate la 200 de kilometri nord-est de Taiwan, care le revendică de asemenea, și la 400 de kilometri vest de insula Okinawa (sudul Japoniei). Manifestații antijaponeze de amploare și uneori violente au avut loc în China la sfârșitul săptămânii trecute și marți.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















