„Cazul Grecu“ a devenit „cazul Grecu-Akopov“. Și înșiruirea de nume dintre ghilimele s-ar putea lungi. Un comunicat al MAE rus este explicit în această privință. După cum a acționat pånă acum, și Romånia ar acționa, în continuare, în replică. Sarabanda penibilă a spionilor/“spionilor“ ar putea lărgi hora. E nevoie de așa ceva? De ambasade, cu cåte unul, doi, n diplomați mai puțin? De război verbal? Și de mai ce?
Deocamdată, însă, cåteva constatări.
1. Incidentul a început atipic. Unui diplomat romån i s-a regizat un spectacol mediatic senzaționalist, dar și dezonorant, mai mult, unul care încălca și uzanțele diplomatice. De fapt, „cazul“ a fost gåndit și instrumentat ca un show polițist de duzină. Neplăcut, de fapt periculos, ar fi ca modul în care a fost tratat diplomatul romån să devină un precedent pentru acțiuni de acest tip pretutindeni pe glob. Ți se pune pata pe un diplomat sau un stat, procedezi precum cu Grecu: tărăboi filmat cu flagrant delict, luat de subțiori, urcat și coboråt din dubă, anchetă, expulzare. Ce tratate internaționale, ce uzanțe, ce respect minim pentru statutul de diplomat. Pristanda ar zice: “Diplomat? Curat constituțional, dar umflă-l!“
2. În modul de gestionare (vorba vine) a situației, a apărut un tratament al dublului standard. Altfel a procedat Moscova în cazul cu Bucureștiul decåt în recentul caz asemănător, dar mult mai gogonat, cu Washingtonul. Altfel a procedat Moscova și decåt Bucureștiul, care în urmă cu aproape un an și jumătate a rezolvat „cazul Achim Floricel“ cu discreție. Acum, Moscova a făcut vålvă maximă. Iar în urmă cu cåteva săptămåni cazul spionilor ruși și americani s-a încheiat prompt, cu fereală și, mai ales, fără a lăsa sechele politice. Moscova și Washingtonul au creat un precedent de excepție, de care lumea s-a minunat. Care precedent, însă, n-a mai funcționat în „cazul Grecu“.
3. Toată lumea este de acord că incidentul s-a declanșat ca o răfuială, de înțeles de altfel, „omenească“ am zice, între servicii secrete. Cele rusești au plătit, în sfårșit, o poliță pentru „cazul Achim“, care s-a soldat, între altele, și cu retragerea discretă și precipitată de la București a cåtorva diplomați ruși. Drept care, „cazul Grecu“. După care, „cazul Akopov“. Ca în filmul cu Stan și Bran în care cei doi se iau la ceartă cu proprietarul unei căsuțe și pånă la urmă, după niște vorbe grele și îmbrånceli, respectivul le face praf mașina, iar ei, lui, casa. Ar putea fi și conflictul cu Grecu și Akopov escaladat după un asemenea tipic grotesc și hilar? Glumim, desigur.
4. Sfera politică și cea diplomatică au fost antrenate, și ele, în reglarea de conturi între servicii secrete. Aș zice chiar că unii oameni de stat și diplomați au fost duși de nas de propriile servicii. Fapt regretabil, steril și păgubitor. Despre scandalul de spionaj ruso-american, ziarul „Kommersant“ scria la vremea respectivă: „Judecånd după reacția cercurilor politice din cele două țări, nici Kremlinul, nici Casa Alba nu doresc ca acest scandal să se transforme în dispută majoră“ Și: „Moscova ar vrea să înăbușe scandalul cåt mai repede posibil“, iar toți purtătorii de cuvånt oficiali ruși aplică în mod riguros consemnul de a nu comenta incidentul. Ceea ce nu se întåmplă și acum. Președintele Comisiei de politică externă a Dumei de Stat, Konstantin Kosaciov, a refuzat să se pronunțe public în cazul ruso-american, dar despre cazul ruso-romån a fost mult mai vorbăreț și a enunțat și o variantă potrivit căreia „reacția rusă trebuie să fie dură, indiferent de reacțiile celeilalte părți“. Deputatul rus avertizează oare la modul general sau anunță cumva următoarea mișcare a unui plan prestabilit?
De ce s-a ajuns pånă la așa ceva? De ce situația n-a fost rezolvată discret, cum se întåmplă, de regulă, în asemenea situații? De ce s-a aplicat o politică a dublului standard? De ce servicii secrete au indus acest curs regretabil, iar politicul și diplomaticul s-au lăsat prinși în joc și parcă l-au preluat pe cont propriu? De ce? Pentru că relațiile romåno-ruse, aproape cronic înțepenite, acuză un deficit considerabil de încredere reciprocă. Între Moscova și București nu există un dialog politic direct, neîntrerupt, neparazitat. Ori de cåte ori s-au întålnit și și-au vorbit (e drept, nu prea des), liderii politici din cele două țări s-au ascultat reciproc, și-au înțeles mai bine pozițiile, au mai lămurit neclarități, au mai făcut progrese. Dar, după cum se vede, a fost prea puțin.
Între Rusia și Romånia nu există probleme ireconciliabile, dar probleme există. Ele pot fi rezolvate. Ele trebuie rezolvate. De ce-ar avea nevoie Romånia să-și ostilizeze relațiile cu Rusia? Și invers. Relațiile bilaterale, relațiile dintre state, problemele dintre ele, nu pot fi de competent, în ultimă instanță a cutăror servicii secrete, decisivi sunt liderii politici, factorii diplomatici. Relații între state nu înseamnă în primul rånd spionaj (trebuie și el, asta e!), ci politică, diplomație, conlucrare, proiecte comune. (Iar presa n-ar trebui să mai pună, și ea, gaz pe foc.)
Eu, să fiu în locul dlui Medvedev, m-aș întålni cu dl. Băsescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
