Ciprul, piedica Ankarei in calea spre UE

Dupa o perioada de asteptare demna de a fi consemnata in -Cartea Recordurilor-, dupa patru decenii de ezitari, sefii de stat si de guvern din Uniunea Europeana au spus, in sfarsit, -da- inceperii negocierilor de aderare cu Turcia, incepand cu 3 octombrie 2005. Cum nu se putea ca finalul fericit sa vina pur si simplu, conditia principala pentru deschiderea tratativelor cu guvernul de la Ankara este ca Turcia sa recunosca Republica Cipru.

Desi nu a facut niciodata vreo promisiune in sensul recunoasterii Ciprului, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, in ajunul pronuntarii deciziei Consiliului European, a purtat o discutie de doua ore, cu usile inchise, cu omologul sau olandez, Jan Peter Balkenende, care detine acum presedintia rotativa a Uniunii, acesta din urma incercand sa convinga partea turca sa accepte oferta UE.

Da, dar… nu inca

Liderii europeni au convenit, in cadrul summitului de la Bruxelles, asupra deschiderii negocierilor de aderare cu Turcia, hotarare ce pare doar sa -gadile- usor orgoliul Ankarei in loc sa-i provoace bucuria pe care ar fi asteptat-o, dat fiind ca, mai nou, conditionarea acceptarii acestei tari in teritoriul comunitar este conditionata de recunoasterea statului vecin, Cipru. Nimic nou pana acum, dar Turciei nu i se ofera nici un fel de garantii cu privire la finalitatea negocierilor. Comisia Europeana si-a dat acordul, pe 6 octombrie, pentru inceperea negocierilor de aderare cu Ankara, dar a formulat o serie de avertismente, mentionand ca tratativele vor constitui -un proces deschis, al carui rezultat nu poate fi garantat in avans-.

-In aceasta seara, UE a deschis usa Turciei-, a declarat seful executivului comunitar, Jose Manuel Durao Barroso. Cei 25 -au fost de acord sa considere ca obiectivul este aderarea- Turciei la UE, dupa cum a subliniat premierul din Malta, Lawrence Gonzi, care s-a aratat foarte sigur de faptul ca autoritatile turce vor semna protocolul -in urmatoarele 24 de ore-. Dar Ankara trebuie sa-si ia angajamentul ca va recunoaste din punct de vedere juridic Republica Cipru, semnand Protocolul aditional al acordului din 1963, care prevede o uniune vamala, intrata in vigoare din 1996, fapt ce necesita extinderea oficiala si pentru cei 10 noi membri ai UE, printre care se numara si Ciprul.

In timp ce premierul eston, Juhan Parts, este de parere ca -protocolul de la Ankara trebuie extins la toate cele 25 de tari, inainte de inceperea oficiala a negocierilor-, liderul italian Silvio Berlusconi crede ca, pana anul viitor, Turcia va avea timp suficient sa faca demersurile necesare privind Ciprul, -pentru ca nu se poate intra intr-o familie fara a-l recunoaste pe unul dintre membrii acesteia-.

Deceptie

Diferendele de idei in problema cipriota, vechi de decenii, stau in calea unei intelegeri care s-ar fi putut realiza la summitul de la Bruxelles. Ankara este insa dezamagita de oferta europeana, restrictiile dure impuse de Uniune lasand Turciei putine sanse de aderare la blocul comunitar. Nici Erdogan nu intelege de ce sunt alesi 600.000 de ciprioti greci in defavoarea a peste 70 milioane de turci.

Opinia publica turca se arata nemultumita de conditiile UE, analistii politici afirmand chiar ca Erdogan va fi spanzurat la intoarcerea in tara daca accepta impunerile, iar alti oficiali considera ca Uniunea Europeana supune Turcia la o tortura psihologica. -Sentimentul nostru este unul de deceptie-, pretentia ca Turcia sa se angajeze ca va recunoaste Ciprul fiind -nedreapta-, a subliniat presedintele Comisiei pentru afaceri externe a parlamentului turc, Mehmet Dulger. Deocamdata nu se stie daca Turcia va intra in acest joc, insa aceasta tara ar putea deveni stat membru cel mai devreme in 2014, cand se preconizeaza impunerea unor conditii severe, pentru stoparea unui val de muncitori turci care vor dori sa lucreze in celelalte tari UE.

Ancora salvatoare

Daca statutul de membru deplin nu poate fi acordat Turciei, atunci aceasta tara ar trebui -ancorata in structura Uniunii Europene-, sustine premierul olandez, afirmatie in concordanta cu dorintele mai multor lideri europeni, care ar fi dorit ca Ankarei sa i se ofere doar un parteneriat privilegiat. Statele mari, precum Franta, Germania sau Marea Britanie, au sprijinit candidatura Turciei, vazuta ca o punte intre Est si Vest, dar opozantii, grupati in jurul Austriei, privesc cu pesimism posibila aderare a unei tari de alta cultura, care, in opinia lor, apartine mai mult Asiei decat Europei.

Totusi, autoritatile de la Ankara si statele europene care sustin aderarea Turciei refuza includerea unui -plan de rezerva-, apreciind ca aceasta ar afecta mesajul politic in favoarea integrarii. Turcia trebuie -sa demonstreze prin fapte- ca este pregatita sa se alature Uniunii, crede Jose Manuel Durao Barroso.

-Viitoarele extinderi europene vor slabi organizatia-

Aflat in Israel, presedintele partidului francez Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP), Nicolas Sarkozy, a declarat ca orice noua extindere a UE implica diminuarea obiectivelor fundamentale ale acesteia. -Uniunea functiona destul de dificil si cu 15 membri, iar acum descoperim dificultatile procesului decizional in 25. Incepand din acest moment, trebuie sa ne pregatim pentru o noua extindere cu Bulgaria, Romania si, in foarte scurt timp, cu Croatia-, a declarat Sarkozy. O anumita crestere a numarului de membri se va realiza in detrimentul integrarii, ceea ce va conduce la vulnerabilitatea organizatiei. Reiterand optiunea Frantei privind parteneriatul privilegiat in cazul celor care doresc sa adere la spatiul comunitar pe viitor, oficialul francez a mai subliniat: -Integrarea Turciei, asupra careia ma voi exprima la intoarcerea in Franta, aduce in prim-plan intreaga problematica a raporturilor cu tarile din zona mediteraneana. Chestiunea este vitala atat pentru intreaga Europa de Sud, cat si pentru identitatea europeana, care datoreaza atat de mult civilizatiei mediteraneene-.